Diplomat de cariera, inceputa la douazeci de ani, Klaus Christian Olasz este, din septembrie 2009, consul al Republicii Federale Germania la Timisoara. Este atat de indragostit de acest oras, incat s-a casatorit cu o romanca. Diplomatul german a acordat un interviu in saptamanalul „Opinia Timisoarei”.
Klaus Christian Olasz
Locul si data nasterii: 01 ianuarie 1963, la Kassel
Starea civila: casatorit cu Ramona Olasz, actrita la Teatrul German de Stat Timisoara
Activitatea profesionala: A avut misiuni diplomatice, la Bonn, Budapesta, Sofia, Berlin, Baku, iar acum Timisoara
Hobby: muzica, artele vizuale, actoria, filmul, literatura, dar si sa manance si sa bea bine, adica arta de a trai frumos
Motto: Fii fericit!
Domnule Klaus Christian Olasz, ce stiati despre Timisoara inaintea primirii misiunii diplomatice si daca asteptarile dvs au fost confirmate?
Ceea ce am stiut a fost ca din Timisoara a pornit revolutia din 1989, fapt care nu a ramas indiferent nimanui in Europa, care cat de cat s-a interesat de politica si de partea istorica a acelor vremuri. Intre 1990-1995 am trait la Budapesta. In aceasta perioada am fost intr-o vizita la Timisoara. Insa pana la data la care mi-am inceput misiunea diplomatica aici, in 2009, au trecut cincisprezece ani. Ceea ce pot sa spun este ca am observat o dezvoltare foarte rapida a orasului, a Romaniei, la modul general. in ceea ce priveste asteptarile mele pot sa spun ca pe langa faptul ca mi-au fost implinite, s-au situat deja deasupra a ceea ce am asteptat eu.
Pe scurt care sunt obiectivele cu care ati inceput misiunea diplomatica la Timisoara?
Existenta acestui consulat aici la Timisoara se motiveaza prin faptul ca avem comunitatea germana in Banat de peste trei sute de ani. Este unul din punctele forte pentru care Consulatul exista si azi. Unul din obiectivele noastre este sustinerea acestei minoritaati, cea care a ramas aici, pentru ca dupa cum bine stiti, marea majoritate a emigrat. De asemenea, sustinerea imobilelor sociale care se afla aici, cum ar fi Casa „Adam Muller Guttenbrunn”. in acelasi timp, sustinem, bineinteles si invatamantul in limba materna, germana, precum si ducerea mai departe a culturii traditionale care s-a cristalizat aici si pe care o sustinem si o promovam pentru viitor, chiar daca va fi un numar redus ca si oameni, si poate nu asa de important.
In ce masura este implicat Consulatul German in colaborarea cu Societatea pentru Cooperare Tehnica (GTZ)?
Cooperarea este un demers care a fost pus la punct la nivel guvernamental. Predecesorii mei de la Consulat au ajutat efectiv pe specialistii de la GTZ, in startul acestui proiect de reabilitare prudenta a cladirilor vechi.
Puteti trage o concluzie ca Timisoara este emblematica atat din punct de vedere al cladirilor istorice, al stilului arhitectonic, dar si cultural?
Bineinteles! Acest oras este inconfundabil. Este o perla, dar din pacate o perla prea putin cunoscuta. Sunt aici institutii culturale de anvergura, Filarmonica, Opera Romana, nemaivorbind de faptul unic ca intr-o singura cladire sunt gazduite trei teatre in limbi diferite, romana, germana si maghiara. Sunt lucruri pentru care ar trebui sa se faca mai multa publicitate. Imi pot imagina ca truristii germani ar putea petrece aici un week-end sau chiar o saptamana, care la randul lor ar conduce implicit la promovarea regiunii.
Considerati ca modelul german privind autonomia regionala financiara ar putea fi aplicat si in Romania?
Este o intrebare foarte dificila. In preambul as dori sa subliniez ca nici in Germania nu putem vorbi de o autonomie financiara propriu zisa. Vorbim de un sistem la nivel federal, apoi vorbim la nivel de land, saisprezece landuri, si vorbim la nivel de comune. Sunt trei nivele de luat in considerare. Departe de mine gandul, si este normal ca eu in calitate de diplomat sa nu dau sfaturi tarii care ma gazduieste. Dar urmarim cu interes deosebit discutiile care se poarta pe acest subiect. Romania este in mod traditional organizata centralist si dupa cum bine stim, la nivel prezidential si guvernamental se doreste o relaxare a acestui sistem centralizat, care implica modificari profunde si la nivel de constitutie. Este un proces foarte interesant pe care noi il urmarim si, in calitate de parteneri in cadrul Uniunii Europene vom fi oricand ni se cere, consilieri si vom sustine toate transformarile.
Dintr-un sondaj realizat in Germania am aflat ca 50% dintre germani doresc renuntarea la moneda euro. Cum apreciati aceasta situatie?
Sunt foarte sceptic in privinta sondajelor. La aceste sondaje este bine de stiut ce intrebare s-a pus. Cred ca oriunde s-ar face un sondaj, in orice tara, indiferent de ce intrebare s-ar pune, exista tendinta de a infrumuseta trecutul. Totdeauna se pot gasi motive ca a fost mai bine. De exemplu, daca am intreba o persoana care este somera, iar in trecut a avut loc de munca, daca n-ar mai exista Uniunea Europeana dar ai avea loc de munca, normal ca acea persoana ar alege sa raspunda ca vrea desfiintarea Uniunii Europene. Individual, totdeauna va alege trecutul.
In vizita din aceasta toamna a cancelarului Germaniei, doamna Angela Merkel, in Romania, a cerut premierului Romaniei accelerarea platilor despagubirilor pentru etnicii germani. De ce a fost nevoie de o asemenea interventie, la nivel inalt, nu cumva dintr-o nerespectare a principiilor colaborarii interguvernamentale din partea romana?
Va rog sa aveti intelegere cu mine, dar aceasta intrebare depaseste cu mult competenta mea de consul. Este o intrebare politica, la care nu am toate datele pentru a-mi forma o parere, dar, categoric, faptul ca a fost discutat acest subiect, isi are, sigur, motivatia.
In curand, Romania ar trebui sa adere la spatiul Schengen; va gasi un sprijin consistent in Germania?
Absolut, cu siguranta! Si, bineinteles, pornind de la premisele obiective ca toate conditiile necesare sunt indeplinite.
Ce v-a impresionat cel mai mult in Timisoara, respectiv in Romania?
Este un fapt pe care-l repet mereu: interculturalitatea! Pentru dumneavoastra, care traiti aici vi se pare un lucru firesc, obisnuit. De unde vin eu nu este un lucru absolut firesc.
Daca ati fi cetatean al Timisoarei, ce nu ati dori sa se intample in acest oras?
Cu riscul de a considera ca este un lucru amuzant, ceea ce as putea sa spun spontan, ar fi, de exemplu, sa nu se mai hraneasca porumbeii. Se inmultesc si murdaresc mult, chiar cladirile renovate proaspat si trebuie sa recunosc ca este un lucru care ma deranjeaza. insa daca aceasta este problema cea mai mare a mea in acest oras, puteti sa trageti dv concluzia cat de fericit sunt in acest oras!
Care este durata mandatului de consul la Timisoara?
Nu se stie dinainte, nu este o perioada fixa. De regula se vorbeste de patru ani, predecesorul meu a stat cinci ani, eu imi doresc sase, poate si mai mult…
Daca v-ati imagina momentul despartirii de Timisoara, ati regreta?
Nici nu vreau sa ma gandesc la asa ceva. Pur si simplu m-ar duce la lacrimi o astfel de idee.
Aveti un mesaj de sarbatori pentru cititorii nostri?
Le doresc o perioada a Craciunului plina de liniste, un nou an cu bucurii si sanatate. Mi-as dori pentru locuitorii din aceasta regiune, din Banat, din Romania, sa priveasca cu mai multa speranta in viitor. Este un fapt care se spune simplu, dar nu este asa de usor de infaptuit. Cu siguranta este greu sa fii plin de sperante cand personal ai foarte multe griji. Dar trebuie sa aveti incredere in potentialul si resursele existente. Ma face foarte trist sa intalnesc atata resemnare.