Forfota mare in localitatea bihoreana Balc! A mai ramas o zi pana cand oameni de afaceri importanti din tara si strainatate vor participa la partida de vanatoarea organizata de Ion Tiriac. Anul trecut au fost impuscati 130 de mistreti.
Localitatea bihoreana Balc devine, pentru al saptelea an la rand, punctul de intalnire al unor importanti oameni de afaceri din Europa. Numele invitatilor ramane secret pana in ziua vanatorii, dar localnicii se asteapta sa ii vada si anul acesta la ei in sat pe miliardarii Europei.
Anii trecuti au vanat pe domeniul cinegetic de la Balc, oameni precum Wolfgang Porsche, presedintele consiliului de supraveghere Porsche, cu o avere estimata la 4,5 miliarde de euro, dar si Klaus Mangold, fost presedinte Daimler Chrysler, care are o avere estimata la 1,5 miliarde de euro. Tot satul este deja in fierbere.
„Acuma vine Tiriac, ca el conduce vanatoarea, si el cheama gonacii, el cheama padurarii”, a spus un localnic.
„Sunt incheiate toate listele, tabelele sunt facute, plus ca e tarziu acuma. Primesti cam 50 de lei si mancare. E mult de umblat, foarte mult, noroi si zapada, greu, foarte greu”, a povestit un alt localnic.
Pe domeniul cinegetic de la Balc se cresc, in fiecare an, sute de porci mistreti special pentru evenimentul din ianuarie.