TIMISOARA. Timp de cinci zile, medicii, asistentele si infirmierele si cei care administreaza Spitalul de Boli Infectioase „Victor Babes” din Timisoara se vor putea imuniza cu cea de-a treia doza de ser de la compania Pfizer.
De asemenea, angajatii de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timisoara vor incepe vaccinarea cu a treia doza, la vecinii de la „Infectioase”, intrucat unitatile sanitare se afla una langa cealalta, pe aceeasi strada, Gheorghe Adam.
In fiecare zi, timp de trei ore, asistentii medicali din sectiile de Terapie Intensiva si Pneumologie isi vor imuniza colegii.
Luni, in prima zi, au fost vaccinate peste 50 de cadre medicale.
“L-am facut ca sa ma protejez. Statisticile arata ca, dupa 6 luni, atat dupa boala, cat si dupa vaccin, protectia scade foarte mult. Și, atunci, avand in vedere contextul pandemiei, al acestui al 4-lea val, in care contagiozitatea este foarte mare si numarul de cazuri urias, exista riscul sa ne imbolnavim. Pentru a creste aceasta protectie, am ales sa imi fac a treia doza”, a declarat dr. Virgil Musta, sef Sectie Boli Infectioase Spitalul de Boli Infectioase Timisoara.
“M-am vaccinat cu a treia doza. Consider ca este foarte important sa facem cu toti asta. Noi observam zi de zi, fiind expusi virusului, prin profilul specialitatii noastre, ca vaccinul chiar este eficient. Ne-am si testat, am si venit in contact cu pacienti si cu colegi si eu, cel putin, nu m-am infectat”, spune Daniel Gipa medic rezident ATI, Spitalul de Boli Infectioase Timisoara.
In campania de imunizare care a inceput in decembrie 2020, peste 95 la suta dintre cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infectioase Timisoara s-au vaccinat.