TIMISOARA. Silviu Manea avea in Decembrie 1989 doar 18 ani. Locuia in judetul Caras-Severin si venise la Timisoara sa se pregateasca pentru admiterea la facultate, cu ajutorul unui profesor.
Foto: ADRIAN PICLISAN
L-a prins Revolutia aici in Timisoara si si-a spus ca nu poate sta deoparte. Rudele care il primisera in gazda pe perioada meditatiilor s-au temut pentru viata lui si i-au interzis sa se avante in mijlocul protestatarilor.
”Nu locuiam pe atunci in Timisoara, sunt din Caras-Severin, din Otelu Rosu. Am venit la pregatire pentru facultate, in Timisoara. Locuiam la rude, in apropierea Stadionului de fotbal, langa Complexul Studentesc. Am ajuns la Timisoara in data de 16 decembrie 1989, venisem cu trenul si am vazut eu ceva agitatie, din tramvai, in fata casei lui Laszlo Tokes. Ajuns la rude, mi s-a atras atentia sa nu cumva sa ma duc acolo, asta desi gazdele mele urmau sa plece undeva la tara. Eu am ramas singur acasa a doua zi”, isi aminteste revolutionarul.
Nu a avut nicio intentie sa mearga alaturi de protestatari, cu atat mai putin sa ajunga in zona centrala. A fost nevoit, insa, in 17 decembrie 1989, deoarece profesorul care il medita locuia foarte aprope de Piata Operei. Pe drumul spre dascal, Silviu Manea a intalnit o… fanfara.
”Am ajuns in zona centrala a orasului si la un moment dat am auzit fanfara. Iesise sa cante si sa marsaluiasca, sa arate ca Armata conduce. Era doar o intimidare. Mi-am continuat drumul spre locuinta profesorului, iar cand am terminat orele de pregatire, pe la pranz, am avut intentia sa ma intorc acasa, la rude. Am ales un traseu care trecea prin fata actualei Prefecturi, unde atunci era Comitetul Judetean de Partid”, mai spune Manea.
Ajuns in fata cladirii, care astazi adaposteste Prefectura si Consiliul Judetean, a observat fortele de ordine care asteptau ascunse dupa Palatul Administrativ eventuale grupuri de protestatari. Manea a fugit spre revolutionari pentru a-i avertiza ca vor nimeri tocmai in bratele militienilor. Luat de val, avea sa intre impreuna cu revolutionarii in sediul judetenei de partid.
”Cand am ajuns in dreptul Prefecturii am fost intampinati cu apa si spuma. Am cantat acolo «Desteapta-te, romane». Protestatarii au incercat sa rupa cordoanele, unii dintre ei au dat foc unor masini de pompieri. La un moment dat, am reusit sa intru, cu un grup de oameni, in Prefectura. Recunosc ca, odata intrat, am reusit sa sparg niste tablouri de-ale lui Ceausescu, niste tablouri cu lozinci. Nu am dat foc la nimic. Cativa colegi au urcat sus pe cladire sa dea jos steagul cu stema. Inauntru era plin de haine de garzi patriotice. Au lasat hainele in cladire si s-au alaturat protestatarilor, cel mai probabil”, isi aminteste revolutionarul.
La iesire a fost oprit de ofiterii care legasera usile de la intrarea in cladire cu cordoane. A reusit sa razbeasca printre ei, insa a fost batut si ranit.
”In momentul cand am iesit, usa era legata cu niste sfori. Fortele de ordine veneau din toate partile. Am incercat. sa fug din fata Prefecturii, printre baionetele lor. O baioneta a fost la cativa milimetri sa imi strapunga coloana vertebrala. Nu am mai avut unde sa fug si m-au prins chiar in fata Prefecturii. Prima data ne-au dus, pe mine si alti cativa oameni, la o Unitate Militara, apoi ne-au dus in arestul Militiei, apoi la Penitenciar. Am fost batut crunt la sediul Militiei. Pe langa ca eram plin de sange in spate, cum m-a ranit baioneta, am mai fost si plin de vanatai pe tot corpul. Cand am ajuns la penitenciar, acolo mi-au facut o injectie pentru a nu mi se infecta rana. Atat. Nu am fost pansat”, spune Manea.
In 20 decembrie 1989 a fost eliberat din penitenciar si s-a intors de unde plecase, la sediul Comitetului Judetean de Partid. Era lume multa, iar unii oameni tineau discursuri de la balconul institutiei.
In 22 decembrie 1989, Manea se afla din nou in randul camarazilor sai de lupta, insa de aceasta data in fata Operei, acolo unde s-a sarbatorit victoria. Timisoara devenise deja primul oras liber de comunism din Romania.
Dupa Revolutie, barbatul a revenit la Timisoara, unde a urmat cursurile Facultatii de Constructii din cadrul Politehnicii, apoi si-a intemeiat o familie.