Sfantul Gheorghe este patron al unui numar de tari, regiuni si orase printre care al Angliei.
In ajunul zilei de 23 aprilie oamenii pregateau cu grija brazde verzi, taiate sub forma patrata, in care infigeau ramuri inmugurite de salcie si flori galbene de primavara cunoscute, in Bucovina, sub numele de calce.
In noaptea sau dimineata zilei de San-George, capul familiei, intotdeauna un barbat, aseza brazdele, astfel impodobite, „de straja „la stalpii portilor si ai caselor, la ferestrele si usile caselor si grajdurilor, in gradini si pe mormintele din cimitire, scrie crestinortodox.ro.
Se credea ca, astfel, oamenii, vitele si semanaturile erau protejate de fortele malefice, ce deveneau extrem de active in acest moment de inceput a anului pastoral.
Masurile de protectie se luau mai ales impotriva strigoilor si strigoaicelor care, conform traditiei, furau mana vitelor cu lapte. Tot impotriva strigoilor se obisnuia a se pune langa poarta casei si la intrarea in grajd o grapa, asezata cu dintii in sus si cu un bracinar de fecior cast petrecut printre acestia.
in constiinta populara romaneasca, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenti sfinti, numeroase biserici purtand hramul sau. Exista numeroase orase in Romania care poarta numele Sfantului Gheorghe si chiar unul dintre cele trei brate ale Dunarii este denumit astfel. Imaginea Sf. Gheorghe ucigand balaurul este prezenta si pe steagul Moldovei medievale trimis de Ștefan cel Mare la Manastirea Zografu de la Muntele Athos.
Sf. Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Romane (a carei zi, 23 aprilie, coincide cu sarbatorirea sfantului). Este totodata patronul Angliei, al Georgiei si al Moscovei. in Lituania, Sf. Gheorghe este venerat ca protector al animalelor, iar in unele regiuni ale Spaniei ziua sfantului se serbeaza cu mese bogate si cu daruri.
Legenda potrivit careia sfantul ar fi ucis un balaur pentru a salva o fecioara este o inventie tarzie, medievala. Adesea insa, iconografia recenta ni-l prezinta pe sfant calare, doborand cu sulita un balaur, poate simbolic.
Aproape 1 milion de romani poarta numele Sfantului Gheorghe
Peste 910.000 de romana isi sarbatoresc, marti, onomastica de Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, dintre care aproape 730.000 sunt barbati, majoritatea purtand numele de Gheorghe sau Ghiorghe.
Potrivit statisticilor Directiei pentru Evidenta Persoanelor, 910.507 de romani poarta numele Sfantului Gheorghe, dintre care 727.351 sunt barbati si 183.156 femei.
Dintre cei aproape 730.000 de barbati care isi serbeaza marti onomastica, 551.885 se numesc Gheorghe sau Ghiorghe si 146.574 poarta numele George. Alti 24.022 au numele Gheorghita sau Ghiorghita si 4.870 se numesc Ghita.
Dintre femeile care isi sarbatoresc onomastica de Sfantul Gheorghe, 133.845 poarta numele de Georgeta, alte 33.877 se numesc Gheorghita sau Ghiorghita, 14.929 au fost botezate Geta, iar 505 femei poarta numele de Ghita.