Opinia Timisoarei

La Timisoara incepe FEST-FDR – S.O.S.2020

TIMISOARA. In data de 13 septembrie, începe o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești. FEST-FDR – S.O.S.2020 devine, timp de două săptămâni, o nouă poartă pe care Teatrul Național o deschide spiritului, prin întâlnirea dintre oameni, dintre mințile și sufletele lor, în spațiul fizic al spectacolului de teatru, ca și în cel de dincolo de cuvânt.

Cele 15 spectacole prezentate în festival au fost selecționate de teatrologul Oana Borș care, în mod declarat, a ales ca, respectând toate normele de prevenție, „să ne încăpățânăm să lăsăm ca această ediție a FEST-FDR să își trăiască, firesc, normalitatea dintotdeauna”.

Alături de publicul său, Teatrul Național afirmă prin FEST-FDR – S.O.S.2020 că teatrul, ca expresie vie a culturii, este piatră de temelie pentru însănătoșirea morală a societății. Totodată, deși pandemia a blocat anul acesta participarea teatrelor și companiilor teatrale europene la FEST-FDR, inima fenomenului teatral european va fi FEST-FDR – S.O.S.2020 și va bate în ritmul spectacolului de teatru românesc.

Ceea ce ne-a determinat să intitulăm ediția de anul acesta a festivalului S.O.S. 2020 este sentimentul acut că arta devine tot mai mult o formă de a ne păstra umanitatea și de a rămâne pe „cărarea din cărămizi galbene”, cea care ne duce în Oz – cu alte cuvinte, în miezul propriei noastre imaginații –, cea care ne deschide drumul către speranță și către întâlnirea cu noi înșine. Am trăit S.O.S., dar am și învățat că „viitorul este responsabilitatea fiecăruia dintre noi, iar implicarea sau neimplicarea nu se datorează altcuiva decât nouă înșine”, după cum precizează Ada Hausvater, managerul Teatrului Național.

Astfel, festivalul debutează duminică, 13 septembrie, la ora 20, la Sala 2 – Scena Outdoor, cu Jurnal de România.1989, un spectacol al Teatrului Național din București, semnat de Carmen Lidia Vidu. Publicul are ocazia reîntâlnirii cu actorii Ion Caramitru și Oana Pellea, cărora li se alătură Florentina Țilea și Daniel Badale, într-un spectacol care cercetează un moment de răscruce în istoria României – Revoluția din 1989 – prin fragmente autobiografice, prin întâlniri ale protagoniștilor cu propriile lor biografii.

Următoarea seară a festivalului este dedicată unei alte povești, o poveste care sondează relația de cuplu. Miercuri, 16 septembrie, de la ora 20, tot la Sala 2 – Scena Outdoor, Reactor de creație și experiment din Cluj prezintă Totul e bine când se termină de Andreea Tănase, un spectacol în care actorii Paula Rotar și Paul Socol ne invită în universul intim al vieții de cuplu, unde doi oameni sărbătoresc cea mai importantă zi din viața lor. Spectacolul este recomandat spectatorilor peste 16 ani.

Programul detaliat al festivalului este disponibil pe pagina de internet a Teatrului Național, www.tntimisoara.com.

Bilete se pot achiziționa online pe www.tntimisoara.com. Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic) sunt deschise zilnic, de marți până duminică, având orarul de funcționare între orele 11 și 19.

 

Exit mobile version