Opinia Timisoarei

La Timisoara se vor construi inca 1.000 de locuinte ANL, pe terenuri ale armatei. Primul pas a fost facut, se asteapta finantarea

TIMISOARA. Mai bine de 900 de tineri care nu au inca locuinta pot beneficia intr-un an si jumatate de un apartament ANL. Primaria Timisoara a primit astazi terenuri de la Ministerul Apararii Nationale. Urmeaza finantarea.

Aproape 10 hectare de teren au fost transferate din domeniul public al statului in domeniul Timisoarei. Este vorba despre doua terenuri, unul pe strada Chisodei, de peste 6 hectare, si unul in Calea Aradului, care are aproape 4 hectare. Aici se vor ridica locuinte prin programul ANL.

Potrivit primarului Timisoarei, din cele 900 de locuinte, o treime vor ajunge la angajati ai MApN.

„S-ar putea crea 900 de locuinte, din care o treime sa fie locuinte pentru cadrele militare, nu mai putin de 300 de locuinte pentru ele, dar fiind ca si Garnizoana Timisoara s-a reactivat acum. (…) Prin ANL Guvernul aloca bugetul pentru constructiile propriu-zise, iar noi ne conformam si executam retelele – apa, canal si tot ce tine de utilitati”, a declarat Gheorghe Ciuhandu.

Primarul spune ca daca banii s-ar aloca in cursul acestui an, locuintele ANL ar putea fi gata intr-un an si jumatate. Anul acesta, crede Ciuhandu, vor fi gata abia documentatiile tehnice, iar de la anul ar putea incepe lucrarile.

Potrivit edilului, parteneriatul dintre armata si municipalitate nu este acelasi cu cel prin care se ridica locuinte ANL.

„Acesta este un program special, care vizeaza asigurarea locuintei pentru militari si pentru cei care au nevoie. La Timisoara avem in jur de 5.000 de solicitari, dar astea sunt de regula locuinte sociale. Unele sunt mai mult sau mai putin indreptatite. Consiliul Local are deja lista aprobata. Pe langa acestea 5.000, odata cu Garnizoana si cu redimensionarea ei sunt si cadre militare. Sunt militari de cariera care necesita conditii de locuit civilizate. Proiectul asta vine sa satisfaca aceste necesitati ale militarilor”, a completat primarul.

Generalul de Brigada Gheorghe Simina, comandantul Brigazii 18 Infanterie Banat, spune ca aproape 320 de cadre militare au solicitat locuinte, insa numarul lor este in crestere odata cu trecerea timpului.

Exit mobile version