TIMISOARA. Europarlamentarul Laszlo Tokes a anuntat, la Timisoara, in cadrul unei dezbateri care a avut loc la Salonul Vega al Societatii Timisoara, din Bastionul Theresia ca la Bruxelles au avut loc primele discutii pentru infiintarea unui Tribunal penal care sa judece crimele comunismului din statele Europei.
Tokes si-a amintit si de evenimentele de la Timisoara, in urma carora comunismul din Romania a cazut, insa a spus cu tristete ca cei care au luptat impotriva regimului s-au indepartat unii de altii in cei 25 de ani si ca nu mai sunt uniti sa continue lupta.
”In cursul celor 25 de ani de la Revolutie si pana acum, ne-am indepartat unii de altii, cei care am sustinut schimbul de regim din 1989. Prelegerea mea de astazi care se numeste Fara compromisuri. Faptul ca azi se implinesc 25 de ani de la revoltele studentesti da o importanta aparte evenimentului. In urma cu putina vreme de la acel moment la Timisoara s-a semnat Proclamatia. Temerile noastre au fost intemeiate. Ion Iliescu a stat ca o stavila in fata aplicarii Proclamatiei. Apoi, in duminica orbului oamenii, doua treimi mai exact din cei prezenti la urne, au votat FSN. A urmat restaurarea puterii comuniste care tine si in zilele noastre”, a declarat Laszlo Tokes
Tokes a mai aratat ca atat crimele comnismului, cat si cei care le-au infaptuit trebuie sa raspunda in fata Justitiei.
”Crimele si criminalii comunismului trebuie judecate. Victimelor trebuie sa li se faca dreptate. Nu putem trece nepasatori pe langa raportul lui Tismaneanu, pe langa sacrificiile lui Teodor Maries. Acestea ne aduc aminte de responsabilitatile noastre. (…) Acum suntem aproape de demiterea utecistului Victor Ponta si tragerea la raspundere a lui Ion Iliescu. Luna trecuta la Bruxelles a avut loc o conferinta despre crimele comunismului. Platforma a propus atunci crearea unui Tribunal european care sa judece crimele comuniste si sa identifice faptasii care sunt in viata. Dupa atatia ani de tergiversare exista semne ca justitia s-a urnit din loc. Urmeaza cazul Ion Iliescu. intrebarea e cat mai tine situatia aceasta in care aceeasi calai sa ii domine pe cei care au avut de suferit din cauza lor in trecut”, a mai spus Tokes.
Europarlamentarul Laszlo Tokes a fost invitat, de catre Societatea Timisoara, pentru a participa la o dezbatere la implinirea a 25 de ani de la manifestatiile din Piata Universitatii de la Bucuresti.