Ioan Garboni
Stau cu lingura de lemn la gura si sorb incet zeama de cartofi, fierbinte si condimentata, zeama rosie cu multe seminte de ardei iute ce plutesc in farfuria mea de tabla. Lacrimile-mi curgsi limba simt ca-mi arde-n gura. infulec din painea facuta „in test”, mestecand grabit ca sa mai stampar din arsura, iar varu’ Ion, ridica paharul cu rachie galbena si-mi zice: „Hai ma varutzule, bea ma ca nu ne vazuram da multa vreme… Naroc!
Manca zama da grumpei, ca-apoi am pus-o pa baba Nena sa ne faca nisce caigana (omleta) dan oua, cu carnatz !“. Eu nu puteam sa vorbesc de usturimea din gat si lacrimile-mi picurau in paharul cu rachie… Dadeam din cap a dezaprobare, ca nu mai pot nici sa beau nici sa mai mananc nimic. Cu o voce ragusita, gatuita, am cerut apa! Varutzu’ Ion, dadu din mana a lehamite si se ridica sa-mi aduca solu’ de tabla, de pe masa, plin cu apa din fantana. Deodata, o larma de nedescris izbucni in curte. Femei, caini, gaini toti agitati dadeau din maini, din cozi si din aripi, tipand, latrand, sau cotcodacind. O voce de femeie urla ragusita catre noi „Curi (fugi iute) Ioane c-o vinit vierul la scroafa noastra, si l-am prins in lat in capatu’ graginii…! Varutzu’ Ion se opri din drumul catre cana cu apa si se intoarse grabit catre capatul incaperii, cautand ceva sus, ascuns intr-o blana de oaie, dupa o grinda. Era o pusca artizanala, cu teava scurta retezata. Lua pusca si cu pasi grabiti se indrepta catre gradina, iar in drumul sau varutzu’ Ion insfaca si toporul infipt intr-o buturuga. Eu il urmai in curte, privindu-l cum dispare in lanul de porumb verde. Apoi, ca-ntr-un film cu mafia siciliana, am auzit tipete, grohaituri, un foc de arma si apoi alte grohaituri si tipete cu injuraturi. Dupa un timp, Ion aparu din porumb, cu camasa inrosita, in mana stanga cu toporul sangerand iar in dreapta cu pusca fumegand.
Era o imagine… ireala. Regret ca nu va pot reda dialogul meu cu varutzu’ Ion, dar, rezumatul actiunii era cam acesta: de cateva luni, un vier mistret venea la scroafa lor. Ion, a lasat-o sa se imperecheze cu mistretul, ca cica carnea-i mai buna la purcei, dar apoi au facut un lat din sarma ghimpata, au pus momeala porumb si au asteptat sa revina vierul. Cand s-a prins vierul in lat, cainii l-au incoltit, iar varutu mai intai i-a tras un glont mistretului in cap. Ranit, mistretul s-a repezit asupra lui, incercand sa iasa din sarma ghimpata, dar Ion l-a „casapit cu toporu”, ajutat de caini si femei. Eu stateam ca prostu’ in mijlocul curtii, privind camasa si mainile insangerate ale varului meu si ma gandeam daca suntem in secolul douazeci sau m-am intors pe vremea haiducilor. Era ultima oara cand l-am vazut pe Varutzu’ Ion in viata, pentru ca peste nici un an, avea sa moara, mai rau decat mistretul pe care l-a casapit! Dar despre asta, data viitoare!