Legendarul Nicu Covaci, depus in sicriu alb cu versuri, la Filarmonica din Timisoara. Cei care l-au pretuit, asteptati sa-i aduca un ultim omagiu liderului trupei Phoenix. Foto si video

TIMISOARA. Inainte de ultimul sau drum, Nicu Covaci, liderul formatiei Phoenix strange laolalta prietenii, familia si fanii.

CITESTE SI: Momente emotionante la capataiul lui Nicu Covaci, unde colegii de trupa i-au cantat. Tandarica: El zboara printre stele, dar va fi alaturi de noi toata viata. E nemuritor. Video

CITESTE SI: O floare pentru Nicu Covaci. Nu sunt permise lumanari la catafalcul legendarului lider Phoenix, la Timisoara. Anuntul Filarmonicii

CITESTE SI: Medicul si prietenul Dorel Sandesc despre ultimele zile ale lui Nicu Covaci la Timisoara: Si-a pastrat forta extraordinara, privirea de leu in iarna, pana la capat. Dumnezeu a vrut ca sufletul marelui artist sa se ridice la cer pe muzica, in zile de sarbatoare 

CITESTE SI: Legendarul Nicu Covaci isi va dormi somnul de veci in Cimitirul Eroilor din Timisoara. Slujba de inmormantare, oficiata de Mitropolitul Banatului 

CITESTE SI: A plecat in legenda. S-a stins Nicu Covaci, liderul formatiei Phoenix 

Alb, avand pe el pasarea Phoenix si versurile care au scris istorie, sicriul marelui artist a fost depus marti dimineatain foaierul de la etajul 1 al Filarmonicii Banatul din Timisoara pentru ca toti cei care l-au pretuit si ii iubesc muzica sa-si poata lua ramas bun.

Fie să renască numai cel ce har
are de-a renaște, curățit prin jar,
din cenușa-i proprie și din propriu-i scrum,
astăzi ca și mâine, pururi și acum„, sta scris pe sicriul artistului, faimoasele versuri ale lui Serban Foarta si Andrei Ujica, din cantecul magic Invocatie, de pe albumul Cantafabule.

Marti, intre orele 11.00 si 20.00, respectiv miercuri, intre 9.00 si 17.00, i se poate aduce un omagiu lui Nicu Covaci la Sala Capitol.

Nu vor fi permise mai mult de 100 de persoane deodata la capataiul artistului, pentru a nu se crea imbulzeala si nu sunt permise lumanarile sau coroanele, cei care isi vor lua ramas bun sunt rugati sa vina cel mult cu o floare.

Joi va avea loc ceremonia de inmormantare, intr-un cadru privat.

Marti seara in fata Filarmonicii sunt asteptati sa se adune motociclistii din Timisoara pentru a-i transmite gandurile lor celui care a iubit la randul lui, dincolo de muzica rock, sportul si motoarele.

***

Va reamintim, dupa o grea suferinta, marele Nicu Covaci s-a stins in 2 august la Spitalul Judetean din Timisoara, unde era internat de mai multe saptamani, dupa ce starea sa de sanatate s-a agravat. In primavara, artistul a fost supus unei interventii chirurgicale complicate pentru extirparea unei tumori pe creier.

Nicu Covaci s-a nascut in 19 aprilie 1947 la Timisoara, a fost compozitor, cantaret, chitarist, pictor si grafician, fondator si lider al formatiei Phoenix. In copilarie a luat lectii de muzica si limbi straine si a iubit deopotriva sportul. A facut canotaj, inot karate, box si ateltism. Mai tarziu a indragit nespus motoarele.

In 1961, legendarii Nicu Covaci si Bela Kamocsa au pus bazele unei formatii dupa „modelul” The Shadows. Un an mai tarziu, infiinteaza trupa „Sfintii”, in cadrul brigazii artistice de elevi de la scoala Gimnaziala nr. 2 din Timisoara. Titulatura initiala a fost schimbata in „Phoenix”, pentru a evita conflictele cu autoritatile vremii. Erau cantece de mare forta artistica, dar au cazut prada cenzurii comuniste, sub acuzatia ca, prin numele sau, trupa facea propaganda religioasa. Prima compozitie proprie a fost piesa „Stiu ca ma iubesti si tu”, inregistrata la radio in 1964. Din anul urmator dateaza alte doua inregistrari: „Bun e vinul ghiurghiuliu” si „Padure, padure”, care au fost primele melodii din rockul romanesc inspirate din folclor.

Phoenix a hranit spiritual generatii de romani, a lansat mari muzicieni si piese nemuritoare. Membrii formatiei au abordat numeroase subgenuri ale rock-ului, traseul stilistic al formatiei pornind de la muzica beat, rock psihedelic, hard rock, ajungand la etno – rock. Piese celebre au fost si inca sunt fredonate de generatii intregi: „Vremuri”, „Fata Verde”, „Andrii Popa”, „Strunga”, „Canarul”, „Mugur de fluier”, „Mica tiganiada”, „Nunta” sunt capodopere, care inca scriu istoria Phoenix.
Peste 40 de muzicieni au facut parte din formatia Phoenix de-a lungul anilor, Nicu Covaci fiind nucleul care a pastrat spiritul Phoenix viu, mai bine de o jumatate de secol.

Nicu Covaci lasa in urma, asadar, o mostenire uriasa, nepretuita si nemuritoare: muzica Phoenix. Poate chiar ce a putut da mai bun rock-ul romanesc din toate timpurile.

 

Inca de anul trecut Consiliul Judetean Timis a propus amenajarea unui muzeu dedicat trupei Phoenix in Bastionul Theresia la Timisoara.

 

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. faceti asta .Merita din plin

  2. Muzica lor este pătrunsă de un duh autentic de libertate, care ne dă aripi sufletului, putere lăuntrică, îndeamnă la dârzenie, nădejde și ne pătrunde de legături tainice cu sursa mitică a străbunilor!!!