Leonard Orban a primit aviz negativ, miercuri seara, la Comisia de Control Bugetar din PE pentru postul de la Curtea Europeana de Audit, primind 14 voturi „impotriva” si 12 voturi „pentru”.
Votul acordat in comisie nu este decisiv, hotararea finala urmand a fi luata in plenul reunit al Parlamentului European.
Catalin Ivan, liderul delegatiei de europarlamentari ai PSD si membru al Comisiei respective, a declarat, pentru Mediafax, ca grupurile socialist si liberal au votat favorabil lui Orban, insa voturile impotriva au venit din partea popularilor europeni, printre acestia numarandu-se si unii europarlamentari romani de la PDL.
Eurodeputatul PSD i-a indicat pe Monica Macovei, membrul al acestei Comisii a PE, insa si pe Elena Basescu, Sebastian Bodu si Traian Ungureanu, care ar fi fost „mobilizati de Macovei” sa vina sa voteze impotriva lui Orban.
„Pe mine m-au mintit chiar in timpul votului ca vor vota pentru, voturile arata clar insa ca au votat impotriva”, a declarat Ivan.
De asemenea, acesta a aratat ca prin acest vot de respingere a lui Orban, PDL a sacrificat interesul national pentru interesul de partid si al lui Traian Basescu.
„Este inca o dovada ca PDL sacrifica interesul national pentru interesul de partid, nu ii intereseaza absolut deloc imaginea Romaniei, ci doar interesele lui Traian Basescu. Nu au nicio traire nationala, nu ii intereseaza de Romani. Nu pot sa cred ca nu il consider bun pe Orban pentru ca a fost ministru in guvernarea PDL. Atunci era bun, acum nu mai e. Ei au avut sarcina de la Bucuresti sa voteze impotriva si s-au executat”, a declarat Ivan.
Eurodeputatul a aratat ca votul negativ al popularilor europeni este cu atat mai inexplicabil cu cat „audierile au decurs foarte bine, iar Orban a raspuns foarte bine la intrebari”.
De altfel, Ines Ayala Sender, raportorul proiectului de raport pentru numirea lui Leonard Orban la Curtea Europeana de Conturi, propusese un aviz favorabil, ulterior recurgandu-se la vot.
Citeste continuarea pe www.rtv.net.