TIMISOARA. S-a dat verdictul in cazul largirii la 4 benzi a drumului ce leaga Timisoara de Autostrada, prin Dumbravita.
Consiliul Judetean Timis a organizat o licitatie pentru a desemna firma care va executa lucrarile, licitatie ce s-a incheiat la finele lunii aprilie. Licitatia a fost insa contestata, iar Consiliul National de Solutionare a Contestatiile a cerut reevaluarea ofertelor.
Insa, CJT a atacat hotararea CNSC, iar instanta a dat dreptate Consiliului Judetean.
„Largirea la 4 benzi a drumului Dumbravita – Autostrada A1 poate intra in executie. Instanta a admis contestatia Consiliului Judetean la decizia C.N.S.C. prin care se cerea reanalizarea ofertelor depuse in cadrul licitatiei, astfel incat in perioada urmatoare putem semna contractul de proiectare si executie a lucrarilor. Acest fapt arata ca ne-am facut treaba in mod profesionist si am ales cele mai bune solutii pentru un proiect dorit si asteptat de foarte multa lume si care va ajuta enorm traficul rutier”, a scris Calin Dobra, presedintele Consiliului Judetean Timis, pe pagina sa de socializare.
Valoarea lucrarilor este de 52 de milioane de lei, iar finantarea este asigurata din fonduri europene.
CITESTE SI: Consiliul Judetean Timis cauta parteneri pentru modernizarea conacului Mocioni de la Foeni
Proiectul „Modernizare DJ 691: largirea la 4 benzi a sectorului km 2+725 (sens giratoriu) – Centura Timisoara si Centura Timisoara – Autostrada A1 (km. 12+975)” se va face pe doua tronsoane, separate, unul in continuarea celuilalt. Primul tronson este cel de la sensul giratoriu de la intrare in Dumbravita pana la centura Timisoarei, iar cel de-al doilea tronson este cel de la Centura Timisoara la urcarea pe autostrada A1.
Extinderea tronsonului de la iesirea din Timisoara pana la legatura cu autostrada, sectorul din Dumbravita, nu ar putea intra in santier mai devreme de 2021, intrucat va dura destul de mult pana cand stalpii retelei de transport public cu troleibuzul vor fi mutati, odata ce expira, in 2020, interdictia impusa de proiectul european prin care s-a facut extinderea transportului metropolitan.