Liberalii din Timișoara îl acuză pe primarul Dominic Fritz de ipocrizie și minciună după apariția în presă a unor convorbiri dintre fostul director de la Piețe S.A. și primarul Timișoarei. În discuția dintre cei doi, Dominic Fritz îi explică lui Liviu Cocean că trebuie să știe despre orice contract pe care societatea din subordinea Primăriei îl încheie cu presa și îi spune că jurnaliștii trebuie să știe că primarul însuși a fost de acord cu încheierea respectivelor contracte comerciale pentru a se „contoriza” la el și nu la altcineva.
”Îi cerem public primarului Dominic Fritz să explice ce a vrut să spună. Am văzut că domnul primar refuză să răspundă la întrebările jurnaliștilor pe această temă extrem de gravă pentru că este vorba de bani publici care, așa cum rezultă din înregistrare, sunt cheltuiți așa cum îi împart directorul cu primarul. Mai mult, din câte am citit în presă, situația este aceeași la toate societățile Primăriei. Considerăm că este în interesul timișorenilor să aflăm cum vede domnul primar aceste acuzații”, a declarat consilierul local PNL, Adrian Lulciuc.
”În următoarea ședință în plen a Consiliului Local Timișoara voi cere ca fiecare societate să prezinte un raport privind contractele cu presa și să justifice sumele cheltuite. Nu e normal ca aceste societăți să fie folosite în scop politic sau pentru răzbunări. Domnul primar Fritz dă dovadă de ipocrizie și ne minte fără să clipească. Pe de o parte, ne arată imaginea sa de cavaler al dreptății și de om cinstit și corect, iar pe la spate face tot felul de aranjamente dubioase. Mă gândesc și la modul în care a plasat oameni în diferite funcții pentru a cumpăra votul unui consilier plecat din PNL. Toate aceste manevre ies acum la iveală și dacă până acum aveam bănuieli acum avem și probe. Nu e treaba mea să încadrez juridic aceste fapte, dar cred că instituțiile abilitate vor face acest lucru în cel mai scurt timp”, a mai spus secretarul general al PNL Timișoara, Adrian Lulciuc.
Articol susținut de PNL.