TIMISOARA. Liceul Nikolaus Lenau sarbatoreste, cu intarziere de doi ani din pricina pandemiei de COVID, un secol si jumatate de existenta. Festivitatile au loc in perioada 18-20 mai.
Elevii liceului au pregatit un program artistic ce va fi prezentat in sala Teatrului German de pe strada Alba Iulia. Intrarea este libera, dar cei care doresc pot face donatii pentru scoala.
Actorii Teatrului German vor fi si ei implicati in serbarile de la Lenau si vor prezenta in 18 mai spectacolul „Oameni. De vanzare”, in regia lui Carmen Lidia Vidu, care se va juca de la ora 19.30. O parte din actorii spectacolului sunt absolventi ai Liceului Lenau, care au ales actoria pentru ca au facut parte din trupa de Teatru NiL, coordonata inca de la infiintarea ei de Isolde Cobet, actrita a Teatrului German de Stat din Timisoara.
Spectacolul este destinat unui public format din absolventi ai Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, oficialitati ale institutiilor cu profil german, dar si comunitatii germane atat din tara, cat si din strainatate.
Din program mai fac oarte tururi ghidate ale scolii, expozitii cu fotografii realizate de elevii liceului sau de arta, insa vor fi organizate si intalniri ale fostilor scolari.
AICI puteti vedea programul complet al festivitatilor organizate cu ocazia a 150 de ani de existenta a liceului Nikolaus Lenau.
Infiintarea unei scoli superioare reale a fost ceruta la Timisoara inca din 1852. Oficiul Provincial scolar aproba infiintarea scolii, dar fara a acorda un sprijin real. In cele din urma scoala ia nastere aproape doua decenii mai tarziu, certificatul de nastere fiind semnat in 23 aprilie 1870, in perioada in care primar al Timisoarei era Karoly Kuttel.
„Din anul 1870 si pana in anul 1878 scoala functioneaza in mod provizoriu in cladirea spitalului de adulti orasenesc. In anii 1878 – 1879 se construieste un local propriu pe locul vechiului teatru comunal, fosta primarie sarbeasca si actuala cladire din str.Gh.Lazar nr.2. Noul edificiu a fost construit de catre arh. Ioan Reiber pe vechea baza folosindu-se si unii pereti din vechea cladire a teatrului. In vechea cladire au dat concerte Franz Liszt, a dirijat Johann Strauss – fiul, iar poetul Mihai Eminescu a participat la prezentarea unor spectacole in calitate de sufleur. In anul 1881/82 s-a construit sala festiva. In anul 1919 dupa unirea Transilvaniei cu Romania, s-a introdus ca limba de predare limba germana. Sub numele de Scoala superioara reala, liceul functioneaza pana in anul 1919, cand se transforma in Liceul german de stat pana in anul 1941 cand isi sisteaza activitatea. Scoala a avut pana in 1927 o sectie maghiara. Din anul 1941 pana in anul 1944 in cladirea liceului din str.Gh.Lazar nr.2 a functionat liceul german de fete, iar in anul 1942 scoala a primit numele de “Nikolaus Lenau”. Din anul 1952, s-a numit Liceul de baieti nr.2. In perioada 1952-1955 in cladirea liceului a functionat Facultatea muncitoreasca. Liceul german se reinfiinteaza la 1 septembrie 1948 functionand intre anii 1948-1955 in alta cladire. In anul 1955, liceul isi reia activitatea in vechiul edificiu din str.Gh.Lazar nr.2, in care functioneaza pana azi„, se arata pe site-ul Liceului Nikolaus Lenau.
Printre personalitatile care au invatat de-a lungul timpului la Liceul Nikolaus Lenau se afla:
Herta Muller – laureata a premiului Nobel pentru literatura in anul 2009
Stefan Hell – laureat al premiului Nobel pentru chimie in anul 2014
Nicu Covaci – membru fondator al trupei Phoenix
Gheorghe Ciuhandu – fost primar al Timisoarei in perioada 1996 – 2012
Richard Oschanitzky – unul dintre cei mai valorosi compozitori de muzica de film. A inceput ca autor de partituri pentru productiile documentare si de animatie realizate la „Sahia Film” si la „Animafilm”. In 1966 a pasit in universul filmului artistic, odata cu Stefan Iordache si Margareta Paslaru, protagonistii unui „Film cu o fata fermecatoare”.