TIMISOARA. UDMR Timis, prin vocea presedintelui, Halasz Francisc, face toate demersurile necesare pentru ca monumentul Coloana Fidelitatii, aflat in Cimitirul Eroilor din Timisoara, sa NU fie mutat in Piata Balcescu.
Halasz Francisc a spus ca a asteptat o vara intreaga o invitatie la Primaria Timisoara pentru a discuta cu conducerea institutiei despre planurile de mutare a monumentului Coloana Fidelitatii din Cimitirul Eroilor in Piata Balcescu.
Pentru ca aceasta invitatie s-a lasat asteptata, liderul UDMR Timis, impreuna cu alti membri ai comunitatii maghiare, s-au dus in audienta la primarul Nicolae Robu pentru a-l lamuri pe acesta ca nu este oportuna mutarea monumentului.
„Am tot asteptat o invitatie, dar pentru ca nu a venit, ne-am dus noi la primarie. Ne-am expus prin viu grai pozitia fata de Coloana Fidelitatii. Dorinta noastra este ca acest monument sa ramana in cimitir. In acest sens am prezentat doua argumente: chiar daca intre timp au fost curatate acele figuri hidoase care au reprezentat revolutionarii maghiari si indiferent de cum arata astazi, acest monument nu are numai o valoare estetica pentru noi. Pe de alta parte, Eftimie Murgu si Nicolae Balcescu au avut de suferit pentru activitatea revolutionara. Sa nu uitam ca Balcescu a fost exilat in imperiul austriac pentru activitatea revolutionara. Mesajul monumentului nu s-a schimbat, astfel ca noi consideram inoportuna mutarea in spatiul public din Timisoara„, a spus Halasz.
„Un alt argument se leaga de faptul ca acest monument, in 1936 cand a fost mutat in cimitir, a fost mutat langa groapa comuna a acelora care in 1949 au aparat cetatea Timisoarei, iar aceasta groapa comuna care avea un semn distinctiv, tevi de tun legate cu lanturi. Astazi nu mai exista acea groapa comuna. Dupa 1990, datorita administratorilor de cimitir si a neatentiei autoritatilor locale, a disparut. Singurul lucru care mai aminteste de groapa comuna este acel monument. Desfintarea unei gropi comune e ilegala. Nu avem nimic impotriva ca acest monument sa fie restaurat, dar sa ramana acolo pentru a ne aminti ca acolo in 1949 au fost ingropati cei care au aparat Timisoara. Groapa comuna a fost o informatie noua pentru domnul primar„, a mai precizat Halasz.
Liderul UDMR Timis a mai spus ca desi Coloana Fidelitatii, estetic, arata bine, aceasta nu inseamna ca poate fi mutata oriunde.
„Sunt monumente in Timisoara cum e cel de pe Calea Sagului de exemplu care este un omagiu adus Armatei Romane. Eu poate as avea de comentat vizavi de estetica monumentului, dar il respect ca atare pentru ca reprezinta ceva. De asemenea, mai sunt monumente in Timisoara dedicate Revolutiei din 1989 care nu arata bine din punctul meu de vedere, dar le respect ca atare. Daca maine gasim un bust frumos al lui Nicolae Ceausescu il punem in spatiul public doar pentru ca arata bine?„, s-a intrebat Halasz.
Pe de alta parte, Halasz a spus ca monumentul Coloana Fidelitatii ar avea de pierdut, daca ar fi mutat in Piata Balcescu.
„Piata Balcescu nu e suficient de spatioasa pentru un monument mare. Acest monument de 18 metri inaltime ar avea de pierdut in fata unei catedrale neogotice„, a spus presedintele UDMR Timis.
Halasz a mai spus, de asemenea ca UDMR Timis va cauta alternative pentru monumentul ce urmeaza sa fie amplasat in Piata Balcescu si ca nu crede ca Facebook-ul este un spatiu potrivit pentru dezbateri pe acest subiect.
„Ne deranjeaza orice spatiu public in Timisoara care ar gazdui acest monument. In sfarsit domnul primar vorbeste si de dezbatere publica, mai ales ca acest monument e controversat din 1953 de cand a fost amplasat. Daca dincolo de dezbatere se doreste consultarea populatiei, nu cred ca Facebook-ul e cel mai nimerit. Cred ca sunt alte metode mai potrivite. Rezultatele de pe Facebook pentru mine, din start nu sunt in regula„, a spus Halasz.
Mai mult, Halasz a spus ca din punct de vedere al legalitatii nu s-a facut nimic pentru mutarea monumentului din Cimitirul Eroilor, in Piata Balcescu, acesta fiind in patrimoniul Ministerului Culturii care trebuie sa elibereze avizele.
Primarul Timisoarei, Nicolae Robu a declarat, vineri, ca va organiza o dezbatere publica, inclusiv pe Facebook, privind mutarea Coloanei Fidelitatii in Piata Nicolae Balcescu, atunci cand lucrarile de reamenajare a intersectiei vor fi finalizate.