TIMIS. Meciuri spectaculoase în runda de Paște în Liga 4 Timiș, unde în două partide gazdele au înscris câte 5 goluri, iar un singur meci s-a încheiat cu scor alb.
Liderul CSM Lugoj a obținut victoria cu numărul 20 din această ediție dfe campionat, una la scor de neprezentare, în fața celor de Cocoșul Orțișoara. Cărăbaș și Mihoc, dar și autogolul lui Iulian David au adus cele trei puncte în contul liderului.
Echipele aflate sub lugojeni în clasament au făcut noi pași greliți. CS Sânandrei Carani a suferit unul dintre cele mai grele eșecuri ale rundei, 5-3 pe terenul celor de la Deta. Nici ocupanta locului al treilea, Flacăra Parța, nu a reulit să câștige, și a obținut doar 1 punct din derby-ul de la Liebling.
O altă partidă spectaculoasă s-a disputat la Sânnicolau Mare, unde Unirea a câștigat cu 5-3 în fața celor de la Millenium Giarmata.
A fost un singur meci din toată runda în care niciuna din echipe nu a înscris, la Dudeștii Vechi, unde gazdele au încheiat la egalitate, 0-0, cu CSU Universitatea de Vest.
Iată rezultatele complete ale rundei cu numărul 22 din Liga 4:
CSC Liebling 1 – 1 Flacăra Parța
CSO Deta 5 – 3 CS Sânandrei Carani
Progresul Ciacova 2 – 2 CSC Belinț
Pobeda Star Bîșnov 0 – 0 CSU Universitatea de Vest
AS Recaș 1 – 1 Gloria Moșnița Nouă
CSC Ghiroda și Giarmata Vii II 1 – 2 AS Gelu
CSM Lugoj 3 – 0 Cocoșul Orțișoara
Unirea Sânnicolau Mare 5 – 3 Millenium Giarmata
După această etapă, CSM Lugoj este prima în clasament, cu 60 de puncte, urmată de CS Sânandrei Carani, cu 54, și Flacăra Parța, cu 44.
Pe ultimele 3 locuri sunt AS Gelu, cu 17 puncte, AS Recaș, cu 16, iar lanterna roșie este CSC Ghiroda și Giarmata Vii II, cu 12.