TIMISOARA. Din dorința de a-i familiariza pe liceeni cu viața de student, de a-i ajută pentru o mai bună orientare în carieră, de a reduce rata abandonului universitar, ligile studențești din Universitatea Politehnica Timișoara îi provoacă pe elevi să participe la două tabere de vară organizate în cadrul UPT, unde vor avea ocazia de a avea o vacanță activă, inedită, plină de experiențe interesante.
EcoChem Summer University
În perioada 14-24 iulie 2024, Liga Studenților Chimiști din Timișoara în parteneriat cu Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, organizează a doua ediție a universității de vară EcoChem Summer University, a cărui scop este de a le arăta elevilor de liceu din clasele a X-a și a XI-a cum se desfășoară o zi din viața unui student la Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara.
Acest proiect constă într-o tabără de vară, unde elevii vor participa la cursuri și laboratoare în cadrul a 4 subiecte de studiu din domeniul chimiei și mediului și vor efectua vizite la firme partenere din domeniu.
-
„Viitorul energiei: exploatarea potențialului hidrogenului ca vector de energie” susținut de decan ș.l. dr. ing. Dan Mircea & asist.dr.ing. Duca Delia – domeniul electrochimiei;
-
„Gusturi și arome în laboratorul de chimie: explorarea analizei senzoriale în știința alimentației” facilitat de ș.l.dr.ing. Ordodi Valentin – domeniul automatizărilor și ingineriei produselor alimentare;
-
„Tehnici și metode de tratare și epurare a apei: de la concepte de bază la practici avansate” susținut de ș.l.dr. ing. Pop Aniela – domeniul ingineriei mediului;
-
„Valorificarea inteligentă a deșeurilor: producerea materialelor de mare utilitate” facilitat de conf.dr. ing. Lazău Radu & drd.ing. Rus Cristiana – domeniul materialelor oxidice.
În programul liceenilor vor fi prevăzute și activități în cadrul cărora aceștia vor avea ocazia să socializeze și să se simtă bine.
Participanții vor beneficia atât de baza materială a facultății, cât și de cea a Universității Politehnica Timișoara, fiindu-le asigurată cazarea în căminele UPT și trei mese pe zi la cantina universitară. La sosire vor primi un goodie bag și vor avea parte de multe alte surprize pe perioada întregului proiect.
Înscrierile se fac până în data de 26 iunie 2024, completând formularul: https://forms.gle/ZEuFH44AbsL78MEB7
Electronics Summer University (ESU)
Electronics Summer University (ESU) este o Universitate de Vară dedicată elevilor de clasa a XI-a și este organizată de Liga Studenților din Facultatea de Electronică și Telecomunicații (LSFETc) în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale (ETcTI), Nokia, Continental, Kimball Electronics, Savnet și Forvia Hella.
Participanții vor avea parte de cursuri și laboratoare interesante predate de profesorii din UPT, dar și de workshopuri la diferite companii din Timișoara, unde vor avea ocazia să vorbească cu oameni de succes din domeniu și să își facă o idee despre ce se întâmplă după terminarea studiilor medii.
Cum studenția nu înseamnă doar muncă și studiu, voluntarii organizează multe activități distractive pentru a cuprinde întreaga experiență. Olimpiada Trăsniților, Treasure Hunt și multe seri sociale sunt gândite pentru a dezvolta participanții pe plan personal, fiind zeci de activități surpriză pregătite pentru a simula întrutotul viața de student.
Perioada de desfășurare a proiectului este 21 august – 3 septembrie 2024. Timp de două săptămâni, 100 de participanți vor fi cazați în căminele UPT, unde vor putea cunoaște campusul studențesc.
Participarea la proiect este gratuită. LSFETc https://esu.lsfetc.ro/asigură mesele, cazarea și necesarul pentru activități. Perioada de înscriere este 27 mai – 30 iunie 2024. Pe site-ul ESU: https://esu.lsfetc.ro/, se găsesc toate detaliile necesare înscrierii, documentele și formularul.