Poate ca pasii nu te-au purtat in aceste locuri minunate din Banat, dar va spunem ca merita sa patrunzi intr-o lume de poveste. O poveste veche, de peste o suta de ani, cu oameni harnici, copii cu chef de joaca si straie cusute de mana sau tesute la razboi. O poveste fara telefoane mobile, tablete, internet sau tehnologie, o poveste despre viata.
Vorbim de Garana, in judetul Caras – Severin, la aproximativ 150 de kilometri de Timisoara. Dupa o scurta plimbare pe strada principala a asezarii descoperim un loc magic. Arata ca o casa oarecare, ingrijita, iar pe fatada un mesaj atrage atentia: „Asa am trait inainte, asa traim acum„.
Te indeamna, parca, sa ii treci pragul. Mai mult de curiozitate, mai ales ca la poarta sunt asezate un car si o sanie veche, din aceea pe care in iernile grele, cu multa zapada, doar caii le mai trag.
E o casuta – muzeu, o locuinta batrana, bine intretinuta, cu lucrurile aranjate nemteste, la linie, cu manechine care arata viata de odinioara a svabilor din Garana.
La intrare suntem intampinati de o „femeie” si un „barbat”, imbracati in straie nemtesti, apoi ne transferam intr-un loc special, in care s-a inghesuit un secol de viata.
Manechinele par vii care si ne infatiseaza cum traiau svabii de odinioara in Garana.
In prima camera, o femeie toarce lana, in timp ce doi tineri (femeie si barbat) stau la masa si par sa-si povesteasca pataniile de peste zi. Sunt si trei copii in incapere: unul se afla in leagan, altul pe pat, iar un al treilea invata la o masuta, pe o veche tablita, ca odinioara. Mai vedem aici o lampa, icoane, un dulap cu straiele svabilor, masini de cusut, un acordeon si evident o soba.
Urmeaza o incapere mai mica in care se afla bucataria: masa cu scaune de lemn, ustensile vechi de bucatarie, chiar si un lighean cu apa asezat pe un fel de masa, cum se folosea in vremurile de demult.
In urmatoarea camera de zi o femeie tese la razboi. Nici nu iti trebuie foarte multa imaginatie sa „vezi” cum lucrurile parca se misca si prind viata in acest loc fermecator. Alaturi un pat imens cu perini cusute si paturi tesute.
Intram apoi in camara, in spaisul nematului, unde vedem, din nou, obiecte vechi: lada pentru fainia, tocatorul de varza, strecuratoarea de rosii, damigene, o covata si multe altele.
Iasim din casa si ajungem in curte, iar acolo privirea ne este atrasa de crama. Un beci frumos aranjat, cu butuci pe post de scaune si mese, cu pereti decorati cu alte obiecte din vechime, printre care o pereche de schiuri de lemn. Alaturi de crama se afla… groapa de var. Varul era nelipsit din casele svabilor, deoarece facea ca locuinta sa straluceasca, sa fie una ingrijita.
Urmeaza grajdul cu animale, cu unelte vechi, din vremuri demult apuse, iar afara, intr-un fel de garaj, sta cuminte o sareta.
Curtea e ca paharul, iar in spate niste bancute te indeamna sa asculti linistea muntilor si sa te pierzi in a admira peisajul de vis ce ti se deschide privirii.
Casa-muzeu de la Garana este a unui neamt care a fost fermecat de aceste locuri si care a vrut sa arate celor pe care ii duc pasii in aceasta zona mirifica traiul nemtilor din vechime.
Cat costa sa vizitezi acest muzeu? Cat te lasa inima, caci la iesire poti dona bani intr-o cutie, bani atat de necesari pentru intretinerea locului.
