TIMISOARA. Cladirile, zestrea fabuloasa lasata mostenire de mesteri iscusiti, pietele, strazile, parcurile. La Timisoara fiecare dintre ele are cate o poveste tulburatoare, plina de farmec, sau un secret.
Opiniatimisoarei.ro continua campania Locuri de poveste din Timisoara, semnata de Daniel Balteanu si George Stefanita, in care va invitam sa descoperiti simbolurile care au transformat orasul, de-a lungul anilor, dintr-o cetate medievala intr-o perla imperiala, mai apoi intr-o asezare moderna, si din capitala Banatului in Capitala Europeana a Culturii.
In acest episod va prezentam Casa Cuza, cladire aflata la intersectia strazilor Eugeniu de Savoya si Episcop Augustin Pacha.
Pe locul pe care exista astazi cladirea, in 1743 era un han, intr-o veche casa turceasca, tinut de un anume Fridrich Gram. Patru ani mai tarziu, aici se ridica casa judelui urban Anton Seltmann, un fost trompetist in Armata Imperiala.
In 1752 acesta cumpara si terenul aflat langa casa, ce apartinea unui mester curelar, si ridica un han cu restaurant, cu un etaj, care se numea „La Trompetistul”. A primit autorizatia de constructie chiar in acel an.
„La 11 iunie 1752 i se da aprobarea sindicului timisorean Johann Anton Seltmannn, sa ridice o cladire cu un etaj, pe colt, pentru localul La Trompetistul. La 1 iulie este aprobat planul cladirii. Pe 23 iulie 1752 administratia ordona primariei germane ca niciun militar sa nu mai poata bea in afara cazarmilor„, scrie istoricul Ioan Hategan in volumul „Hoteluri, restaurante si cafenele in Timisoara secolului al XVIII-lea”.
In scurt timp, hanul si restaurantul lui Seltmann devin cunoscute si gazduiesc oaspeti importanti de-a lungul anilor. Printre acestia se afla si imparatul Franz Iosef al Austriei, in timp ce domnitorul Alexandru Ioan Cuza si-a petrecut ultima noapte pe pamant romanesc aici. In 7-8 martie 1866 Cuza a fost cazat la han inainte de a lua trenul catre Viena.
„Timisoara era din 1857 cel mai estic punct feroviar al Europei si de aici se mergea spre Budapesta, Viena, Munchen sau Paris. El a venit cu sotia, cu cei doi copii pe care i-a infiat sotia lui, pe care el ii avea cu Maria Obrenovic si cu aghiotantul. A fost anuntata prezenta lor in ziarul timisorean Temesvarer Zeitung, si s-a intalnit intr-una din zile cu fruntasii Miscarii Nationale din Timisoara. Au discutat mai multe lucruri si apoi a plecat spre Viena. Dupa plecare nu a mai revenit, a murit in exil in Germania” a spus pentru opiniatimisoarei.ro, istoricul Ioan Hategan.
O placuta asezata pe fatada, la coltul cladirii, aminteste de acel moment istoric si in ziua de azi.
Un alt oaspete important al hanului a fost Mihai Eminescu. Poetul a venit la Timisoara in 1868, ca sufleor in trupa de teatru a lui Mihail Pascaly, care a jucat 4 piese la Timisoara.
Tot in cladirea de pe strada Eugeniu de Savoya a functionat o perioada si statia postalionului care facea legatura cu Viena, Pesta si Szeged.
In 1890 hanul ajunge in proprietatea unui domn pe nume Ilits, care ridica etajul al doilea si redenumeste localul drept complexul Hungaria. La inceputul secolului al XX-lea, cei care se cazau la hotel trebuiau sa achite un pret cuprins intre 2,5 si 10 coroane. Hotelul avea 25 de camere. In complexul Hungaria lucrau la inceputul veacului trecut 42 de oameni care le vorbeau oaspetilor in cinci limbi: maghiara, germana, sarba si franceza.
„La 1900 complexul are 60 de camere. La 1902 complexul are cate 25 de camere la primul etaj si tot atatea la al doilea. Are curent electric, iar incalzirea era cu carbune si lemne. Are baie. Personalul vorbeste maghiara, germana, sarba, romana si franceza. Preturile variau intre 2,5 si 10 coroane. Numarul personalului era de 42 de persoane. In 1909 Camera de Comert atesta existenta aici, in timp, a 15832 de oaspeti. In anul 1905 el apartine lui Michael Muller. Devine internat, apoi este nationalizat in 1948 si dispare definitiv”, scrie istoricul Ioan Hategan in volumul „Hoteluri, restaurante si cafenele in Timisoara secolului al XVIII-lea„.
In zilele noastre cladirea a fost modernizata de cei care locuiesc sau isi desfasoara activitatea in ea.
In aprilie 2018 au inceput lucrarile de reabilitare, iar in acest proces au fost folosite materiale mai putin obisnuite in constructii in vremurile de azi: praf din coaja de nuca de cocos, bicarbonat de sodiu si nisip de cuart.
”La cornisa de sus am folosit coji din nuca de cocos pe care le-am macinat fin. La elementele din metal am folosit, pentru restaurare, bicarbonat de sodiu, iar in rest am folosit nisip de cuart. De asemenea, dupa curatare, ornamentele cladirii s-au conservat, iar inainte de asta au fost consolidate. Unele erau pur si simplu ciuruite. Au fost impregnate cu silicat de potasiu, apoi au fost conservate cu o solutie siliconica”, spunea pentru opiniatimisoarei.ro, dupa reabilitare, Sebastian Susaru, cel care a asigurat consultanta tehnica a acestei minunate lucrari.
Singurele zone ramase nereabilitate au fost cele doua turnuri ale cladirii. Unul este deasupra intrarii in fosta cafenea de la parter, iar celalalt in partea din spate.
”Turnul cladirii face parte din cea de-a doua etapa de restaurare a acoperisului. Acoperisul este din tabla de zinc, iar turnul are solzi din ardezie, o piatra mai pretentioasa care se sparge in fasii. Urmeaza sa analizam si sa stabilim daca ramanem pe varianta ardezie sau facem o schimbare la turn”, a mai spus Susaru.
In zilele noastre la parterul cladirii se afla o cafenea si o librarie, iar la etajele superioare sunt apartamente in care locuiesc timisorenii sau birouri notariale.
Video: George Stefanita