Opinia Timisoarei

Locurile tainice ale Banatului! Unde a fost ascuns cufarul burdusit cu aur al Reginei Elisabeta, aproape de Timisoara? FOTO!

TIMIS. Nu departe de Timisoara, in comuna Banloc, mai exact langa satul Partos, in locul cunoscut de sateni drept Topolea, se afla cea mai veche orezarie din tara care este inca functionala datorita unui sistem ingenios. Plantatia  e strajuita de o moara de decorticat boabele de orez, provenite de la plantele cultivate aici.

Orezaria de langa Banloc a fost construita de patru familii de prin partea locului, intre anii 1805-1806, pe malurile Barzavei care trece prin apropiere. Ingineri din Italia au fost tocmiti atunci sa construiasca un canal care inunda si goleste, dupa caz, culturile de orez, atunci cand se seamana si, respectiv, cand se incheie perioada de cultivare. Constructia, fara de care orezaria n-ar fi putut exista, e cunoscuta si astazi, dupa mai bine de 2 veacuri, drept ‘canalul italian’.

 

Datorita lui, investitiile nu sunt mari, se cheltuie pana la 1.500 de euro pe an cu cultivatul plantelor, spun actualii proprietari, iar profitul poate ajunge de patru ori mai mare decat investitia. Irigarea nu costa niciun ban, pentru ca e asigurata de apele Barzavei.

Daca acum orezul de la Banloc merge la export, in Italia si Ungaria, in cea mai mare parte, in trecut, orezul de aici era vandut pe piata interna. Tot aici, dupa recoltare, orezul era decorticat in moara de alaturi, apoi ambalat si trimis la pravalii.

Acum, din moara de decorticat orez au mai ramas doar peretii, instalatiile din interior fie au fost distruse, fie furate de-a lungul timpului.

Moara de decorticat orez nu mai functioneaza de ani buni. In interior nu mai sunt utilaje, astfel ca cine ajunge in zona poate vedea doar cladirea”, ne-a declarat primarul comunei Banloc, Cornel Tota.

Legatura dintre Moara de orez si bogatiile Reginei Elisabeta a Greciei

Banlocul este plin de legende pe care localnicii le transmit din tata in fiu, iar majoritatea sunt legate de Regina Elisabeta a Greciei, fiica cea mare a reginei Maria si a regelui Ferdinand de Romania. Fire sensibila si capricioasa, extrem de cultivata, Principesa Elisabeta a ramas in amintirea oamenilor  ca o adevarata enigma. Lisabeta, cum i se spunea in familie, s-a maritat pe 27 februarie 1921 cu principele mostenitor George al Greciei, devenind peste un an regina. A divortat in 1935, cand s-a refugiat pe taramurile pline de farmec ale Banatului, unde a trait pana in 1948, cand a fost nevoita sa paraseasca definitiv tara, alaturi de ceilalti membri ai familiei regale a Romaniei.

O legenda strans legata de regina dainuie dupa atata amar de vreme si multi s-au chinuit din rasputeri sa afle cat adevar ascunde.

Se spune ca, imediat dupa plecarea reginei Elisabeta, un argat al acesteia a ajuns, din motive nestiute, la inchisoare.

Speriat de moarte, barbatul le-ar fi spus gardienilor ca, de-l vor elibera, le va dezvalui cel mai mare secret al reginei, pentru care lucrase multa vreme si despre care stia o gramada de lucruri.

Asa a ajuns argatul sa se intoarca la Banloc, alaturi de gardieni, si  impreuna au mers glont la moara de orez. Barbatul le-ar fi aratat paznicilor un loc ascuns in moara, unde regina ar fi pus la adapost o adevarata comoara: un cufar plin cu galbeni. Elisabeta spera ca va mai prinde ziua in care sa se intoarca din exil la Castelul de la Banloc pe care l-a iubit nespus, iar banii din aur i-ar fi regasit in locul tainic in care-i asezase.

Potrivit legendei, inca vii in memoria multor sateni, argatul a scapat de puscarie si s-a bucurat de o viata indestulata, iar gardienii n-au mai fost vazuti niciodata.

Sursa foro: Facebook

 

Exit mobile version