Opinia Timisoarei

Love story monden

Dan Negru

Sunt uimit ca presa mondena n-a descoperit inca un alt mare scandal iscat de doi dintre cei mai cunoscuti romani… Sincer, cu mult mai populari decat Zavoranu sau Iri… Povestea cuplului, care va aparea la iveala candva, in curand poate, este cutremuratoare si va face valuri cu mult mai mari in primul rand datorita popularitatii celor doi.

Despre el s-a vorbit adeseori la televizor, si nu cred ca exista ziar sau revista tiparita in care sa nu-i fi aparut numele… Multi ii cunosc aventura, povestea, dar prea putini au barfit-o la colt de ziar. Poate din respect… S-a indragostit de o femeie casatorita si multi din inalta societate l-au blamat pentru asta. Cei doi s-au cunoscut la Viena si sper ca asta sa nu fie o indiscretie, pe care o fac… Unii cunosc acest aspect, ca relatia lor a inceput in Austria, o tara frecventata de multi romani, adeseori.

Ea are doi copii, Valeria si Virginia si sotul ei este rectorul Universitatii din Iasi… Adulterul a durat vreo 7 ani – sper, din nou, sa nu fac o indiscretie… Sotul, i-a murit si a urmat un lung sir de procese pentru o pensie de urmas, procese de care presa mondena n-a prea aflat mare lucuru. Importanti oameni politici ai zilei au facut presiuni uriase pentru solutionarea cazului… Nume grele, rasunatoare, politicieni faimosi.

Bomba e ca cei doi au avut impreuna si un copil care, insa, s-a nascut mort… E de neinteles pentru multi relatia lor, aventura care a durat atatia ani, timp in care ea a fost casatorita cu un barbat extrem de influent. Procesele pentru pensia de urmas, implicarea numelor grele din lumea politica in acest scandal au fost trecute deocamdata sub o oarecare tacere.
Finalul e cutremurator… Ea s-a sinucis la Varetec cu un flacon de arsenic, la doar cateva luni dupa ce a murit amantul, iubitul ei…

Povestea ar fi, cu siguranta, o comoara pentru toata presa mondena. si sunt absolut convins ca popularitatea lor e cu mult peste cea a cuplurilor aflate azi pe prima pagina a ziarelor. Ea se numea Veronica Micle, el Mihai Eminescu…

Exit mobile version