Opinia Timisoarei

Lovitura fulgeratoare in sanul unei importante retele de traficanti si consumatori de droguri, majoritatea studenti in Timisoara. Perchezitii si in Complex. Foto si video

TIMISOARA. Ampla operatiune a politistilor de la Crima Organizata si a procurorilor DIICOT la Timisoara, dar si in Targu Jiu.

CITESTE SI: ‘Ar fi vai de voi, timisorenii, daca nu am veni noi sa dezvoltam orasul’, arogantele de la vinituri pe care le respinge primarul Nicolae Robu, la Timisoara 

Oamenii legii fac perchezitii la mai multe adrese pe urmele unor traficanti de stupefiante, dar au in vizor si o multime de consumatori de droguri.

Au loc 47 de descinderi, intre care si in Complexul Studentesc din Timisoara, de unde au fost ridicati mai multi tineri.

Surse din randul anchetatorilor vorbesc, practic, de doua filiere de trafic si consum de stupefiante care functionau din 2016, care se aprovizionau reciproc si din care faceau parte in marea lor majoritate studenti.

Acestia vindeau si consumau cu precadere iarba si pastile Ecstasy.

Aproape toti dintre studentii vizati de perchezitiile din aceasta dimineata sunt din Targu Jiu si studiaza la Facultatea de Drept sau la Medicina in Timisoara.

Membrii gruparilor cumparau stupefiantele chiar si de pe darknet, un tip de retea suprapusa ce face parte din reteaua globală de internet. Darknet poate fi accesat numai cu software specific, configuratii, sau autorizatie, folosind de multe ori protocoale de comunicatii si porturi non-standard. In darknet, site–urile si alte servicii online apar ascunse nefiind indexate de motoarele de căutare.

Mascatii de la Gruparea Mobila a Jandarmeriei si politistii vor duce la audieri la sediul DIICOT Timisoara aproape 50 de persoane. Vor fi cercetate pentru trafic de droguri de risc si mare risc, dar si pentru trafic international de droguri.

 

Vom reveni cu amanunte!

UPDATE: Tot in aceasta dimineata au loc alte sute de perchezitii in Bucuresti si alte 28 de judete in 15 dosare de criminalitate organizata.

Dosarele in cadrul carora sunt efectuate perchezitiile vizeaza comiterea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, fals in inscrisuri sub semnatura privata, evaziune fiscala si spalare de bani.

in alte dosare se efectueaza cercetari pentru efectuarea fara drept de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, efectuarea de operatiuni financiare in mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic si operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

De asemenea, se efectueaza cercetari pentru evaziune fiscala, falsificare de instrumente electronice de plata, punere in circulatie de instrumente electronice de plata contrafacute, detinere de instrumente electronice de plata contrafacute, fals material in inscrisuri oficiale si fals informatic.

Totodata, sunt efectuate perchezitii in dosare penale in care sunt cercetate fapte de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism si marturie mincinoasa.

La operatiune participa peste 600 de politisti din cadrul structurilor de combatere a criminalitatii organizate, inspectoratelor de politie judetene si luptatori ai structurilor de interventii si actiuni speciale ale Politiei Romane.

UPDATE: Primii studenti au fost adusi la audieri la sediul DIICOT Timisoara in jurul orei 9.30

Acestia vor sta de vorba cu procurorii care vor decide mai apoi cati dintre cei retinuti vor fi retinuti.

Vom reveni cu amanunte si imagini.

Exit mobile version