TIMIȘOARA. Întâmplare tragică la Timișoara, unde un muncitor al Horticultura s-a stins după ce i s-a făcut brusc rău în cimitirul unde lucra ca gropar.
Totul s-a petrecut în Cimitirul Rusu Sirianu, joi, la finalul celei de-a două zile de când barbatul fusese angajat.
Colegii au cerut ajutor la numărul de urgență 112, iar o ambulanță l-a transportat la spital, unde, din păcate, muncitorul a murit.
„Colegul a fost angajat Horticultură începând cu dată de 05.03.2025, pe postul de gropar, în Cimitirul Rusu Șirianu. A efectuat doar activități de observare a lucrărilor desfășurate în cimitir. Joi, 06.03.2025, la final de program, s-a simțit rău, iar colegii au chemat ambulanța, care l-a preluat și l-a transportat la Spitalul Județean. Din primele informații, pacientul a fost stabilizat și transportat ulterior la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, unde a survenit decesul. Regretăm pierderea neașteptată a colegului nostru. Condoleanțe familiei”, au transmis reprezentanții Horticultura.
În toamna lui 2023, un deținut de la Penitenciarul Timișoara care muncea la curățenie în cimitirul din Calea Sagului, s-a stins între morminte. Omul, în vârstă de 50 de ani, a făcut atac de cord. El era parte dintr-o echipa de pușcăriași angajați prin contract de Horticultura.
Intreținerea cimitirelor de către societatea Primariei Timisoara, ilegală
La finele anului trecut, Curtea de Apel Timișoara a stabilit că administrația Fritz a comis o ilegalitate încredintând Horticultura întretinerea cimitirelor Sagului și Rusu Sirianu.
Aceasta după ce Primăria Timișoara a pierdut procesul cu o firmă de pompe funebre în cazul încredințării gestionării cimitirelor către societatea din subordine. Practic, hotărârea de Consiliu Local din vara anului 2023, votată cu cântec, a fost anulată de către judecătorii Curții de Apel Timișoara.
Asta înseamna că primăria trebuia să găsească rapid o soluție ca să nu se trezească timișorenii că nu are cine să le îngroape morții în cele două cimitire și să organizeze o licitatie legală pentru gasirea unei firme care să se ocupe de aceste servicii. Dar asta nu s-a întâmplat, iar Horticultura a continuat să se ocupe ilegal de întreținerea cimitirelor.
Pareri
Ironia sortii… cine sapa groapa altuia… chit ca nu sapa el gropi.
Ce ti-e si cu controalele astea medicale la angajare… N-au cum sa compenseze lipsa controalelor periodice serioase, cu analize, monitorizare etc
Dumnezeu sa-l odihneasca.
Cat despre ilegalitatile „revolutiei bunei guvernari”… inainte, nu inapoi!
„cine sapa groapa altuia” departe ajunge. Si cine se scoala de dimineata cade singur in ea dar ulterior se blegeste iar.
PARCĂ HORTICULTURA NU AVEA GROPARI,EI FĂCEAU DOAR CURATENIE IN CIMITIRE
Corect. De ce tzipa?
Horticultura-i de vina? Raposatul si-a facut treaba si a decedat.Probabil Dominic Fritz e de vina!
D-zeu sa-l ierte!