TIMISOARA. Lucrarile la Conacul Mocioni din Foeni sunt pe pe ultima suta de metri. In prima parte a anului 2024 vor fi finalizate toate interventiile, iar in a doua parte a anului, resedinta nobiliara va fi pusa in valoare prin organizarea, aici, a fel de fel de evenimente.
”Categoric se vor termina lucrarile in 2024. In prima parte ne asteptam sa le finalizam, in a doua parte a anului dorim sa punem in valoare aceasta cladire monument istoric care va revitaliza, din punct de vedere al atractivitatii si al focusului cultural, intreaga zona. Nu doar Foeniul in sine, ca si comunitate, ci intreaga zona va avea un punct de atractie care va merita a fi vizitat si vom incerca acolo sa facem mai multe evenimente, unele permanente, tabere de creatie, dar si expozitii sau reuniuni, intalniri tematice care sa umple de viata acel spatiu si sa il introduca intr-un circuit cultural si turistic din care sa pulseze activitate culturala in anii ce vor urma”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Alin Nica, presedintele Consiliului Judetean Timis.
Seful CJT spune ca isi propune sa continue cu alte cladiri de patrimoniu din judetul Timis.
”Aceste cladiri de patrimoniu sunt parte din bogatia noastra culturala si mostenirea noastra culturala de la diferitele etnii care au conlocuit pe aceste meleaguri banatene si vor avea atentia noastra. Sunt diferite astfel de cladiri care sunt proprietate privata. Unii privati le restaureaza prin fonduri proprii, dar altele sunt in paragina, si avem exemple de acest gen. Altele sunt in proprietatea publica a comunelor sau oraselor din judet. Vom avea discutii cu astfel de proprietari. Imi doresc sa continuam experienta pozitiva de la Conacul Mocioni cu alte experiente de succes, dar acum ne concentram pe finalizarea acestei lucrari si dupa aceea vom explora posibilitatile de a continua munca de restaurare si de reintegrare intr-un circuit turistic si cultural si a altor astfel de edificii”, a precizat pentru opiniatimisoarei.ro Alin Nica.
Liderul CJ Timis crede ca in judetul Timis poate fi organizat si un circuit ecumenic pentru turisti.
”Putem sa discutam si de un circuit ecumenic folosind bisericile monument istoric de diferite confesiuni din Banat. Exista un astfel de potential. Avem, practic, aproape in fiecare localitate un astfel de monument istoric, fie de clasa A, fie de clasa B ce s-ar preta unui astfel de circuit ecumenic”, a mai spus Alin Nica.