TIMISOARA. Date interesante ies la iveala din ultima analiza a starii de sanatate a populatiei judetului Timis, intocmita de Directia de Sanatate Publica.
Anul trecut, in Timis, au venit pe lume 8.519 copii, din care 4349 baieti si 4170 fete.
Asa cum arata dinamica nasterilor in 2015, in continuare luna septembrie se dovedeste cea mai ‘productiva’. Atunci vad lumina zilei cei mai multi bebelusi la Timisoara. Explicatia e una cat se poate de simpla. Copilasii sunt conceputi pe timp de iarna, in preajma sarbatorilor, cand si parintii sunt ceva mai relaxati si petrec mai multa vreme impreuna, in caldura caminului.
Asa cum se intampla de multi ani incoace, varsta medie la care banatencele aleg sa devina mame se situeaza in continuare in jurul celei de 30 de ani, din pricina schimbarilor de pe piata muncii, multe femei dorind sa-si asigure mai intai o cariera si o stabilitate financiara.
Astfel, potrivit aceluiasi raport al DSP, in Timis, varsta medie la care timisencele devin mame este de 28 de ani. Doar 31 de femei au nascut anul trecut la varste de peste 40 de ani.
Peste 70% dintre femeile care au nascut in Timisoara si in judet anul in 2015 au adus pe lume primul lor copil.
In continuare nivelul constant mai mic al natalitatii in judetul Timis, fata de media pe tara, e influentat de modelul traditional demografic ‘ein kind’ (un copil), de structura de varste a populatiei, de modelul cultural specific unei zone de mozaic etnic si confesional.
Peste 200 de bebelusi, nascuti de… copile
Anul trecut, in Timis, se mai arata in Raportul de sanatate a populatiei, 66 de copii au fost adusi pe lume de adolescente cu varsta sub 16 ani, dintre care 2 erau chiar la al doilea copil.
180 de bebelusi au fost nascuti de tinere cu varste intre 16 si 17 ani, dintre care 16 erau la al doilea copil, iar 3 adolescente chiar la al treilea.