Distinctia i-a fost acordata fizicianului pentru grupul de lucrari „Obtinerea si caracterizarea materialelor cristaline si nanostructurate”. Premiul s-a acordat pentru activitatea desfasurata cu doi ani inainte, in speta, pentru activitatea din anul 2010, iar grupul de lucrari propus contine un numar de cinci lucrari publicate in reviste cotate ISI, dintre care una intr-o revista cu factorul de impact 9.250.
Ceremonia in care a fost acordat premiul prorectorului Universitatii de Vest din Timisoara, Conf. Univ. Dr. Madalin Bunoiu, a avut loc in Aula Academiei Romane la mijlocul lunii decembrie.
Academia Romana a instituit acordarea acestor premii in anul 1906 si prima decernare oficiala si ceremoniala a lor a avut loc in 1907. Pe langa premiul Constantin Miculescu, Sectia Stiinte Fizice din cadrul Academiei Romane mai acorda alte patru premii: premiul Dragomir Hurmuzescu, premiul Stefan Procopiu, premiul Horia Hulubei si premiul Radu Grigorovici. Premiul Academiei Romane se acorda o singura data in viata.
Actualul prorector, Madalin Bunoiu, a devenit membru al comunitatii academice a Universitatii de Vest in anul 1998, imediat dupa finalizarea studiilor de master. Intre anii 1999 si 2003 si-a derulat studiile de doctorat elaborand o teza in cotutela intre Institutul National Politehnic din Grenoble si Universitatea de Vest din Timisoara. Din 2003, dupa obtinerea titlului de lector, si pana in prezent, Conf. Univ. Dr. Madalin Bunoiu a condus activitatea didactica la un numar de opt discipline din planurile de invatamant ale Facultatii de Fizica de la Universitatea de Vest din Timisoara, trei discipline la ciclul de licenta si cinci discipline la ciclul de studii universitare de Master.
In ultimii ani a desfasurat activitati atat in calitate de director, cat si in calitate de membru al echipei de cercetare in cadrul a peste zece granturi de cercetare castigate prin competitie. Granturile la care a participat sunt atat in domeniul fizicii materiei condensate, cat si in domeniul didactic/educational (adresat invatamantului universitar de Fizica).
„Contributiile la dezvoltarea cunoasterii in domeniul Fizicii au fost materializate prin publicarea de articole / studii in reviste de specialitate, prin prezentarea de lucrari stiintifice in cadrul unor conferinte nationale si internationale, ca invitat in diverse laboratoare din tara si strainatate, prin publicarea de carti de specialitate”, sustin reprezentantii Universitatii de Vest.
Printre alte distinctii, in domeniu, primite de catre Conf. Univ. Dr. Madalin Bunoiu, se numara:
-Premiul Organizatiei Internationale de Cresterea Cristalelor, 2001.
-Premiul Organizatiei Internationale de Cristalografie, 2001.
-Premiul Asociatiei Romane de Stiinta Materialelor si Cresterea Cristalelor, 2003.
Prin obtinerea acestui premiu, Conf. Univ. Dr. Madalin Bunoiu se alatura unui grup merituos de cadre didactice si cercetatori din cadrul Facultatii de Fizica care au obtinut pana acum premiul Academiei Romane, sectia Stiinte Fizice: sotii Irina si Dumitru Nicoara, Zeno Schlett, Otto Aczel, Ion Cotaescu, Erhardt Papp, Ioan Bica, Nicolae si Calin Avram.