Un apel la 112 a declansat o operatiune speciala in prima zi a anului pentru pompierii din Hunedoara.
CITESTE SI: Masini distruse de flacari dupa un incendiu intr-o parcare din Timis. Focul ar fi pornit de la un BMW. Foto
Salvatorii au fost chemati sa recupereze un pui de magar care cazuse intr-un canal de pe Aleea Primaverii din Brad.
Misiunea a fost una dificila deoarece canalul era ingust si plin de apa, iar animalul era speriat.
Salvatorii au actionat cu mare grija si au asigurat mai intai magarusul, dupa care incet incet l-au extras din spatiul in care ramasese captiv.
„Spre surprinderea colegilor nostri, desi Aiurel era ud leoarca, epuizat si bulversat de cele intamplate, nu a incercat sa fuga, ci pret de cateva minute s-a cuibarit fara nicio teama in bratele lor. Acestia au asteptat ca puiul de magar sa-si traga sufletul, l-au dezmierdat si apoi l-au ghidat incet, incet, pana la turma sa„, transmit reprezentantii ISU Hunedoara.