A transformat o bancnota de 1 leu in 10, a turnat apa intr-un ziar, fara ca acesta sa se ude, a inghitit un balon si a ghicit numeroase carti de joc, alese dintr-un pachet de persoane din public. Acestea sunt doar cateva din trucurile cu care Magic Mouss a amuzat cateva zeci de persoane, care au fost joi seara la Porto Arte.
Tanarul francez a reusit sa tina mai bine de doua ore multimea de persoane prezente cu zambetul pe buze si cu ochii mirati. A prezentat numere pentru deliciul copiilor, dar a dat si explicatii pentru curiozitatea adultilor. Cei mai incantati au fost cei care au avut posibilitatea de a fi aproape de magician, de a participa activ la spectacol si de a-i strange mana.
Mosshine Ben Baout, pe numele sau real, este originar din sudul Frantei si a urmat cursurile Centrului National al Artelor si Circului din Franta. A fost prezent pentru a doua oara la Timisoara, pentru un show organizat de Institutul Francez, in cadrul evenimentelor organizate in timpul Lunii Francofoniei.
Foto: Dariana Dragos