TIMISOARA. Cativa zeci de elevi de la Liceul Lenau vor face cursurile in acest an scolar intr-o noua cladire, o hala care apartine RATT, pe care reprezentantii Primariei Timisoara o vor amenaja cu 1 milion de lei.
Conducerea Primariei Timisoara promite ca din acest an scolar, la Lenau se vor tine ore doar de dimineata. Dar nu chiar de la inceputul anului scolar, ci poate din al doilea semestru, a anuntat, marti, primarul Nicolae Robu.
Pentru ca orele sa fie sustinute doar de dimineata, elevii vor studia in internatul scolii, unde au fost amenajate cateva clase, dar si intr-o cladire ce apartine RATT, o hala situata pe strada Intrarea Doinei, in care se va investi 1 milion de lei pentru a fi pusa la punct.
„Am amenajat un numar de sali de clasa la internat. Pe Intrarea Doinei, unde era sistemul de ticketing al RATT, a existat un proiect de amenajare a unor spatii pe structura de rezistenta a unei foste hale si vom pune in opera acel proiect cu foarte mici modificari, pentru a realiza acolo probabil vreo 12 sali de clasa, foarte bune, data fiind geometria acelei constructii. Exista autorizatie de constructie si nu trebuie decat ca Consiliul Local sa finanteze acest obiectiv de investitii al RATT. Amenajarile facute acum urmeaza sa fie folosite de catre RATT dupa ce va fi gata noul corp de cladire al Liceului Lenau, pe Oituz (n.r. constructia nici n-a inceput)”, a declarat Nicolae Robu.
Asadar, in urmatoarea sedinta ordinara, alesii locali vor aloca 1 milion de lei pentru lucrari, spune edilul. Cat despre ce clase vor fi mutate acolo, viceprimarul Dan Diaconu a tinut sa precizeze ca cele mai mari probleme cu spatiile de invatamant le au cei din clasele a 6-a si a 7-a.
„In momentul de fata, clasa a VI-a si a VII-a au ore dupa-masa. Este o mare problema acolo, pentru ca e nevoie de opt clase pentru desfasurarea tuturor cursurilor de dimineata in cadrul liceului. Constructia este temporara pana la realizarea campusului Oituz. Locul Liceului Lenau este in acel imobil care va fi construit. Acestea sunt solutii foarte bine din punct de vedere al spatiului de invatamant, sunt solutii foarte apropiate de actualul sediu al liceului, 1-2 minute de mers pe jos”, a explicat Dan Diaconu.
In hala de la Intrarea Doinei va fi amenajata si o cancelarie si exista si grupuri sanitare, a tinut sa precizeze primarul Robu.
Cat despre lucrarile de renovare de la actuala cladire a Liceului Lenau, asa cum era de asteptat, acestea nu vor fi gata prea curand. S-a intarziat extrem de mult, spun reprezentantii Primariei Timisoara, din cauza situatiei financiare a firmei care executa lucrarile. Lipsesc geamuri, dar acestea vor veni pana la inceperea anului scolar, spune Diaconu. Oricum, la fatada nu se va lucra prea curand, cu siguranta nu anul acesta, completeaza edilul.
„Lucrarile la Lenau sunt intarziate din toate punctele de vedere. Urmeaza ca joi dimineata sa vina 23 de ferestre care sa acopere pana la inceputul scolii clasele din cadrul liceului. Se vor desfasura in continuare lucrari in curtile interioare si foarte probabil nu cred ca vom da ordin de incepere pentru fatada anul acesta, pentru ca sunt inca multe lucrari neterminate in interior si trebuie executate inainte de inceperea fatadei. Sunt in intarziere din cauza capacitatii financiare a firmei care a castigat proiectul”, a conchis Dan Diaconu.