TIMISOARA. Numarul accidentelor rutiere grave e in scadere in aceasta perioada, comparativ cu anul trecut, dar soferii sunt in continuare indemnati la responsabilitate si conduita preventiva. O spun politistii care au numarat in primavara lui 2021 mai putini morti si raniti.
Principalele cauze ale accidentelor de circulatie in 2021 sunt, in ordine, viteza, alcoolul la volan, conducerea masinilor fara permis si traversarea neregulamentara a pietonilor.
Astfel in luna martie a acestui an, au fost inregistrate 9 accidente grave pe soselele din Timis, soldate cu un mort, 9 raniti grav si 7 usor.
Comparativ, in luna martie 2020 au fost inregistrate 14 accidente de circulatie, in urma carora au decedat 4 oameni, au fost raniti grav 11 si 3 usor.
In luna aprilie anul acesta s-au produs 8 accidente grave, in urma carora a murit un om, au fost ranite grav 9 persoane si 4 usor. In urma cu un an, in aceeasi perioada au fost 12 accidente pe drumurile din judetul Timis, soldate cu 6 morti, alti 6 oameni au fost raniti grav, iar o persoana a scapat cu rani usoare.
Statistica neagra pe intreg anul 2020
Viteza, neacordarea de prioritate altor vehicule sau pietonilor, abaterile biciclistilor, carutele nesemnalizate in trafic noaptea, sau ‘butonatul’ telefoanelor la volan au dus la producerea a numeroase accidente grave pe soselele din Timis in tot anul trecut, sfarsite cu 48 de morti si 119 raniti grav. O arata statisticile IPJ Timis pe 2020, obtinute la solicitarea opiniatimisoarei.ro.
Desi luni la randul traficul a fost cu mult mai lejer, din cauza pandemiei de coronavirus, cand Romania s-a aflat in stare de urgenta, iar oamenii au stat inchisi in case, nu mai putin de 147 de accidente grave s-au produs pe drumurile judetului in 2020, insa numarul lor a scazut fata de 2019, cand se inregistrau 205 astfel de evenimente rutiere, soldate insa cu un numar mai mic de morti, 47, si 185 de raniti grav.