TIMISOARA. Maia Morgenstern revine la Timisoara cu o piesa de colectie, scrisa de unul dintre purtatorii de cuvant ai Primaverii de la Praga, pe care o joaca impreuna cu doi actori de calibru mare, profesionisti autentici si vedete pline de farmec: Mircea Rusu si Andrei Finti. Regizat de Felix Alexa la Teatrul Evreiesc din Bucuresti, in limba romana, cu o scenografie de Ruxandra Ion, spectacolul cu piesa ”Jocul Regilor”, de Pavel Kohout, va avea unica reprezentatie la Timisoara in aceasta stagiune luni, 18 aprilie 2016, de la ora 19, pe scena Operei Nationale.
Ce ar trebui sa faca o femeie cand este asaltata de doi nebuni? Primul ii salveaza trupul, cel de-al doilea ii deschide sufletul. Primul este generos, bogat, marinimos, iar al doilea este spiritual si plin de farmec. Primul este isteric; in schimb, cel de-al doilea este coleric. Primul te ameninta ca se va sinucide, cel de-al doilea ca se va lasa ucis de nazisti. Ce poate face o femeie care tine, in egala masura, la amandoi? Piesa lui Kohout este scrisa cu ironie, subtilitate si umor negru. Exista o anumita nebunie tragi-comica in reactiile tuturor personajelor din acest spectacol. Dramele reale se amesteca cu ridicolul situatiilor, minciunile cu adevarul, si numai astfel jocul vietii devine complet, se dezvaluie in sinopsis.
O bizara comedie neagra cu un subiect delicat, relatiile dintre un evreu si cuplul care il ascunde in timpul persecutiilor naziste, dar si mult dupa aceea, tustrei personaje enigmatice, un triunghi pasional, tensionat, o piesa captivanta cu uluitoare derulare a intrigii, unde firul povestii e in permanenta innodat. Scrisa in 1978, piesa a fost exceptional tradusa de Alexandru Al. Sahighian.
Nascut la Praga in 1928, Pavel Kohout a fost, in prima parte a vietii sale, un sustinator fervent al comunismului (inclusiv in chip de aparatcik), pentru a deveni, dupa mijlocul anilor 1950, un la fel de aprig militant impotriva lui, redactand, impreuna cu Václav Havel, celebra Charta 77, un moment cheie in miscarea de rezistenta fata de regimul comunist totalitar. in 1979, dupa ce i s-a decernat Premiul Austriac de Stat pentru Literatura Europeana si dupa ce a devenit consilier literar al faimosului Burgtheater din Viena, autoritatile cehoslovace l-au ostracizat. Autor de piese si de scenarii de film, dar si de romane si eseuri, Kohout a ales exilul in Austria, de unde intoarcerea in patrie nu i-a mai fost permisa decat dupa 1990.
Biletele pentru ”Jocul Regilor” la Timisoara costa, in functie de loc, 60 sau 80 de lei si s-au pus in vanzare la Agentia Operei.