Cand se deschide al doilea mall de la Timisoara? E o intrebare pe care si-o pun atat amatorii de shopping, cat mai ales o buna parte dintre locuitorii din sudul orasului.
CITESTE SI: Cand vom avea noul mall Timisoara Plaza, in zona Modern?
NEPI, Fondul sud-african de investitii, care a preluat la Timisoara si cladirile City Business Centre, ofera noi date despre mall-ul care va fi ridicat in zona Sagului.
Finantatorul incearca in aceste zile sa atraga 80 de milioane de euro printr-o majorare de capital prin emisiune de actiuni. In prima faza, din acesti bani se vor moderniza centrele comerciale Aurora Shopping Mall Buzau si Alba Iulia Strip Mall, apoi a unui mall din Serbia si, in cele din urma, vor acoperi operatiunile de deschidere a santierului de la Timisoara.
„Majorarea de capital depinde de pretul acceptabil pentru NEPI si o parte din fonduri vor fi folosite pentru finantarea achizitiilor efectuate. (…) incasarile aferente se vor folosi pentru a finanta achizitiile anuntate recent de catre companie, respectiv Aurora Shopping Mall si Alba Iulia Strip Mall in Romania, si Kragujevac Plaza Shopping Mall in Serbia. Suma ramasa din incasarile aferente majorarii de capital va fi folosita partial pentru finantarea proiectelor viitoare de dezvoltare, extindere si achizitii, daca se agreeaza termeni acceptabili”, se arata intr-un anunt al NEPI transmis Bursei de Valori Bucuresti.
Majorarea de capital desfasurata pe Bursa din Johannesburg va fi implementata printr-o oferta de actiuni de tip accelerated book build, care se deschide miercuri, compania avand dreptul de a inchide oferta oricand.
Timisoara Shopping City da drumul la inchirieri de spatii
NEPI are in dezvoltare in Romania investitii de peste 460 de milioane de euro, in proiecte noi sau in extensii de proiecte existente, suprafata totala inchiriabila la finalizare fiind estimata la peste 250.000 metri patrati. Printre cele mai importante proiecte pe care NEPI le dezvolta in Romania se numara Mega Mall din Pantelimon, cu o suprafata inchiriabila de 70.700 metri patrati, a carei deschidere este programata in al doilea trimestru al anului 2015 si Timisoara Shopping City, potrivit Mediafax. Despre acesta din urma, care se va ridica pe Calea Sagului, pe terenul fostei fabrici Dermatina, se poate spune ca a intrat intr-o noua etapa, dupa curatarea locului. Reprezentantii NEPI sunt in proces de obtinere a autorizatiilor necesare si de inchiriere a spatiilor. Comerciantii timisoreni vor avea la dispozitie 80.000 de metri patrati pentru care sa incheie contracte in vederea amenajarii de magazine, fast-food-uri si alte afaceri.
In urma cu cateva luni, opiniatimisoarei.ro anunta ca noul mall al Timisoarei, cel din Calea Sagului, va fi ridicat in timp record. Potrivit reprezentantilor constructorilor, centrul comercial ar putea fi gata in 2015. Acesta va avea si un magazin Carrefour, iar in vecinatate un magazin de bricolaj Dedeman.
CITESTE SI: Noul mall de la Timisoara, din Calea Sagului, se va ridica in timp record! Cand va fi gata si cum va arata? FOTO!
Fondul sud-african de investitii NEPI, care ridica centrul comercial din Sagului, a mai achizitionat in Timisoara, acum 2 ani, complexul de birouri City Business Centre, din Piata 700, de la omul de afaceri Ovidiu Sandor.