TIMISOARA. Oana Net, educatoarea din Timisoara care si-a omorat fetita de numai 4 ani, este acum in audieri la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis.
Ea a fost adusa in fata procurorilor dupa ce medicii de la Clinica de Psihiatrie de pe Vacarescu au consultat-o in aceasta dimineata si au sustinut ca nu exista nicio problema de sanatate care sa impiedice audierile.
Femeia a fost internata peste noapte, sub escorta, la ATI la Spitalul Judetean Timisoara dupa ce le-a spus politistilor care faceau cercetari la locul crimei ca ar fi baut erbicid. Tanara de 38 de ani a sustinut ca a inghitit substanta toxica pentru a se sinucide, la scurt timp dupa comiterea teribilei crime.
„Femeia a fost internata la Spitalul Judetean, pe sectie de Toxicologie, in urma unei tentative de sucicid prin ingestia de substante toxice, a fost dializata. A fost consultata de medicul psihiatru din spital. A fost dializata in urma ingestiei voluntare de substante toxice si acum se poate transfera, fizic este bine. Nu stim daca se afla sub tratament, nu stiu ce antecedente a avut„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro medicul Marius Craina, managerul Spitalului Judetean Timisoara.
Astazi, in jurul orei 11.00, procurorii au inceput audierea si incearca sa stabileasca ce anume a impins-o pe educatoare sa-si omoare propriul copil.
***
Va reamintim, aseara tarziu, femeia a sunat la 112 sa anunte ca si-a omorat fetita de 4 ani. Politistii au fost nevoiti sa intre in forta in casa de pe strada Tibrului din cartierul Ronat, intrucat mama s-a incuiat si a refuzat sa deschida.
In momentul crimei, in locuinta, intr-o alta incapere se afla strabunica micutei care, insa, la 84 de ani, batrana si bolnava, nu a auzit si nu a banuit nimic.
Trupul neinsufletit al micutei a fost preluat de medicii legisti pentru autopsie.
Vom reveni cu amanunte in acest caz.