Opinia Timisoarei

Managerul Spitalului Judetean Timisoara spera ca dizolvarea CJAS si DSP sa aduca mai multi bani unitatii sanitare

TIMISOARA. Desfiintarea Casei Judetene pentru Asigurari de Sanatate Timis si a Directiei de Sanatate Publica Timis ar putea fi o veste buna pentru cel mai mare spital din vestul tarii, insa doar in anumite conditii.

Mai exact, potrivit directorului Spitalului Clinic Judetean de Urgenta din Timisoara (SCJUT), Ciprian Bogdan (foto), disparitia celor doua institutii ar trebui sa se concretizeze intr-o finantare mai buna a unitatilor sanitare importante.

”Important este sa primim mai multi bani in urma acestor reorganizari, pentru ca la ora actuala noi avem acelasi tarif pe caz ponderat ca si Aradul, Resita, Hunedoara si alte spitale. Insa, toate cazurile intr-adevar grave vin la noi, iar in situatiile intr-adevar complicate pacientii nici nu mai trec pe la ei si sunt adusi direct aici. Este normal atunci ca, beneficiind de aproximativ aceeasi finantare, sa am datorii mult mai mari decat ei. Este nevoie de o diferentiere a spitalelor. Degeaba suntem spital regional de urgenta doar cu numele, daca nu avem si o finantare pe masura”, a declarat managerul Judeteanului.

Potrivit acestuia, modificarile administrative ar insemna un pas inainte daca macar o parte din fondurile obtinute prin reducerile de costuri ar intra in conturile spitalelor regionale. ”Ca avem contract cu CJAS sau ca ne da bani direct ministerul, pentru spital nu e nicio diferenta. Problema este la nivel de suma primita si, implicit, la recunoasterea faptului ca suntem un spital regional si din punct de vedere financiar, nu doar profesional. Eu sper ca acum sa se schimbe ceva in directia asta, cred ca toate aceste miscari conduc acolo”, a mai precizat Ciprian Bogdan.

Managerul SCJUT nu se asteapta, in schimb, la probleme de ordin birocratic sau la modificari de raportare care sa puna in dificultate unitatea sanitara. ”Probabil ca se vor schimba si alte lucruri, dar cu un mod diferit de raportare ne obisnuim, nu e nicio problema. Insa, daca se schimba doar finantatorul iar banii sunt aceiasi, n-am facut nimic. Daca o sa primim mai multi bani, atunci schimbarea va fi spre binele spitalului. In privinta Directiei de Sanatate Publica, noi nu mai suntem subordonatii institutiei, ci direct ai ministerului. Colaboram cu inspectia sanitara, iar raportarea infectiilor si gestionarea celor deosebite, cum ar fi cazurile de gripa porcina, se fac in colaborare cu ei. Ramane de vazut ce se va intampla cu lucrurile acestea. Spitalul Judetean nu mai are o relatie institutionala cu DSP-ul pe zona de administratie, ci doar pe zona de inspectie sanitara de stat”, a explicat directorul Judeteanului.

 

Exit mobile version