Nu se stie daca, doctrinar, Idolu se regaseste printre valorile programatice impartasite de Iliescu & co., insa, odata cu trecerea timpului, devine tot mai clara intentia fostului „aviator” sef de a se face atat de util partidului, incat, anul viitor, sa i se propuna condescendent sa ocupe un loc eligibil pe listele parlamentare ale pesedistilor timiseni.
Acest scenariu bantuie, deja, imaginatia membrilor mai vechi de partid, care stau de ani buni la coada mandatelor parlamentare, motiv pentru care nu este exclus ca, in viitorul nu prea indepartat, sa asistam la o minirevolta impotriva „insurubarii” lui Idolu pe langa liderul maxim Titu Bojin.
Ceea ce nu stiu contestatarii lui Idolu este faptul ca „micul Napoleon”, cum era numit prin ungherele aeroportului, are mare nevoie de un mandat de parlamentar, si pentru implinirea acestui vis ar contribui cu generozitate la pusculita partidului, in conditiile in care, la un moment dat, va trebui sa explice in termeni fiscali semnificatia unui contract de management platit din bani publici cu 1,7 milioane de euro pe an…
_______________________________________________________________________________________
NOTA: Articolele din categoria BARFE sunt considerate ca facand parte din genul publicistic pamflet si trebuie tratate ca atare!