Dupa ce presedintele Consiliului Judetean Timis, Titu Bojin, la inceputul sedintei de plen l-a felicitat pe consilierul judetean al PSD, Marcel Mihoc, oferindu-i o sticla de whisky, dar si pe primarul municipiului Timisoara, de ziua de nastere, un consilier judetean a tinut sa atraga atentia ca si Marcel Tolcea isi sarbatoreste ziua de nastere iar drept cadou primeste… demiterea din functia de director al Muzeului de Arta.
„Ii asigur pe colegii mei ca nu am intervenit sa imi fac numarul, sunt membru in Comisia de cultura, invatamant si sport. Aceste contradictii dintre noi dau solutii si progres. As vrea sa va reamintesc ca azi e ziua colegului nostru, dl director Marcel Tolcea si ma gandesc ca sticla de whisky pentru colegul Marcel Mihoc a fost din partea intregului ansamblu al CJ. Din pacate d-lui Tolcea i-am facut cadou demiterea din functie. Respect oamenii de cultura, dar va spun deschis ca am o strangere de inima privind incetarea contractului de munca al domnului Tolcea. Asa sa ne ajute Dumnezeu si la multi ani domnului Tolcea!„, a spus Marin Popescu, consilier judetean din partea PDL.
Un alt consilier judetean al PDL, Alain Rus a propus ca Marcel Tolcea sa fie aplaudat pentru activitatea sa la Muzeul de Arta, insa aplauzele consilierilor USL au fost destul de palide, unii consilieri s-au multumit doar sa zambeasca.
Proiectul privind aprobarea incetarii contractului de managementa fost votat si a fost aprobat cu majoritate de voturi, iar locul lui Tolcea va fi luat, pentru o perioada interimara, pana la organizarea unui nou concurs, de jurista Alina Simona Ion.
„Luni dimineata o instalam pe doamna jurist ca interimar incepand cu data de 1 iunie„, a declarat Bojin.
Marcel Tolcea a condus Muzeul de Arta incepand din anul 2006.