Margaret Thatcher, fostul premier britanic, a fost condusa miercuri pe ultimul drum, in cadrul unei ceremonii publice, cu onoruri militare, la care au participat mii de britanici, dar si invitati de seama de peste hotare.
Desi au existat informatii privind unele proteste, episcopul Londrei a subliniat, in slujba oficiata la catedrala St.Paul, ca ‘astazi nu este nici timpul, nici locul’ pentru dezbateri politice.
Circa 20 de oponenti ai fostului premier s-au intors cu spatele la procesiunea funerara si unii dintre ei chiar au huiduit la trecerea sicriului prin centrul Londrei. in egala masura, sondajele au aratat ca multi britanici sunt nemultumiti de faptul ca factura estimata de 10 milioane de lire a funeraliilor va trebui platita de contribuabili, iar unii deputati de stanga au afirmat ca organizarea acestor funeralii reprezinta un exces.
In pofida ‘relatiei speciale’ dintre cele doua puteri, niciun fost presedinte american nu a fost prezent la funeralii.
Absente notabile de la funeralii au fost totodata fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov, care nu a putut veni din cauza unor probleme de sanatate, si fosta Prima doamna a SUA Nancy Reagan, care la randul ei nu a putut participa.
Margaret Thatcher a murit la data de 8 aprilie 2013.