Rezultatele ezitante din ultimele etape – nici o victorie in ultimele patru intalniri la Timisoara – inregistrate de alb-violeti l-au determinat pe Marian Iancu sa iasa la rampa afirmand ca vine timpul schimbarilor. Neputinta jucatorilor de-a lega doua victorii, accidentarile si suspendarile care il pun pe Dusan Uhrin jr. in imposibilitatea de-a trimite in teren doua distributii identice in doua meciuri la rand l-au adus pe boss-ul banatenilor aproape in pragul disperarii. Constient ca e foarte aproape sa piarda sansa unui prim titlu de campion cu Poli Timisoara, Iancu se orienteaza din mers si pregateste strategia pentru vara si implicit sezonul urmator.
“Daca echipa mare castiga campionatul am nevoie de jucatori cu experienta pentru Champions League, daca nu, atunci ne orientam spre pepiniera proprie si aducem jucatori tineri cu care incepem reconstructia si nu mai astept pana in iarna. E timpul pentru a doua generatie de tineri dupa ce Pantilimon si compania si-au facut si isi fac in continuare datoria. Vom vedea la vara. Daca pierdem titlul atunci e clar, stim ce avem de facut, aducem jucatori tineri inca din vara si continuam munca la echipa mare” afirma patronul Timisoarei.
Alexa, ramane sau pleaca?
Numai putin de patru jucatori se afla la final de contract, dintre acestia cel putin doi avand sanse sa continue si din vara alaturi de colegii lor de acum. Magera, Goga, Helder si Alexa asteapta incheierea campionatului pentru a merge la negocieri cu Iancu. “Au mai fost jucatori care au ajuns la finalul primilor trei ani de contract, dar clubul a activat optiunea de prelungire pentru inca doi, asa cum era prevazut in contract. Lotul va depinde foarte mult de locul pe care il vom ocupa in clasament, de obiectivul pentru sezonul urmator”, a explicat Daniel Stanciu. Cel mai probabil cei doi sunt Goga si Magera.
Ultimele evolutii ale lui Helder il dau aproape sigur ca plecat de la Timisoara iar situatia lui Alexa este una incurcata. Capitanul alb-violetilor are 32 de ani iar conducatorul Politehnicii doreste sa produca un soc la echipa in cazul ratarii obiectivului. “Vorbim in iunie. Vom face schimbarile strict pe criterii pur fotbalistice, pur sportive” a declarat Marian Iancu.
In forta, spre podium
“Satelitul” Politehnicii e de neinvins. Alb-violetii antrenati de Adrian Stoicov au repurtat sase succese din tot atatea meciuri si aduna puncte dupa dezastrul din tur. In iarna a preluat fraiele bancii tehnice fostul secund, a reorganizat echipa si a plecat un nou drum. “Eu am preluat echipa in ultimele trei etape din tur, am pierdut doua meciuri in deplasare si am castigat acasa. Probabil ca nu au incredere in ei afara, au fost invatati mai mult sa se apere. Am incercat sa le dau placerea de a juca, vor fi probabil cateva schimbari in lot” declara fostul jucator al Politehnicii Timisoara, in iarna. De atunci alb-violetii mici au urcat treapta cu treapta in clasamentul Seriei C5 avand sanse sa prinda chiar si locul al doilea la finalul sezonului. Evolutiile bune ale catorva jucatori din lotul echipei antrenate de Stoicov a atras atentia conducerii clubului de pe Bega. ”Ne vom orienta asupra jucatorilor din pepiniera proprie” spunea Iancu dupa ce a sesizat ineficienta unor fotbalisti din lotul echipei mari.
“Din punctul de vedere al nivelului la care au ajuns, ar putea face pasul, pe langa cei sase care oricum mai fac uneori antrenamente cu prima echipa, Cuciorva, Daruiala, Florin Ilie si Bostina. E o sansa mare pentru ei” mai spune Adrian Stoicov care nu isi face probleme ca va ramane descoperit pentru sezonul urmator. “Aducem jucatori de la Poli 2002 (n.n. echipa ce activeaza in D Timis)” concluzioneaza “principalul” de la Poli II. De remarcat este de asemenea faptul ca fotbalistii de la Poli II nu au pierdut niciun meci pe teren propriu in actuala editie de campionat.