Marius Mocanu, primarul Valiugului a fost prins in flagrant la inceputul lunii mai in timp ce primea spaga de la un investigator sub acoperire pentru facilitarea concesiunii unui teren in zona Valiug-Semenic.
Initial, edilul carasan s-a declarat vinovat, pentru ca apoi sa se razgandeasca si in cele din urma sa revina la declaratia initiala sperand intr-o reducere a pedepsei cu inchisoarea cu o treime, in cazul insusirii in totalitate a faptelor din rechizitoriu.
Judecatorii insa nu au fost de acord cu jocul primarului si au decis ca acesta sa stea dupa gratii 3 ani. Edilul va putea ataca cu recurs sentinta la Curtea de Apel Timisoara.