Opinia Timisoarei

Marius Raica, rectorul UMF Timisoara: Numai contributiile lunare pentru salarii sunt de 1,2 milioane de lei

Rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie „Victor Babes“ Timisoara a vorbit despre bani, modificarea programei universitare a Medicinei si cazul de plagiat inregistrat in UMF, intr-un interviu acordat opiniatimisoarei.ro.

Aveti cel mai mare numar de studenti straini din istoria universitatii. Ce inseamna acesta pentru institutie, pentru Timisoara, pentru comunitatea medicala si universitara?
Prestigiu pe de o parte, finantare pe de alta parte. Si obligatia de a face un invatamant de calitate, sau, conform cerintelor, din tarile din care provin ei.

Sunt multi studenti care vin din Uniunea Europeana incoace. De ce aleg Timisoara?
Raspunsul e foarte simplu: pentru ca, de exemplu, in Suedia, in Germania, in tarile nordice exista un concept, Numerus Clausus, care presupune un numar limitat de locuri la admitere. Deci acest numar, in Germania, nu se depaseste. Daca nu ai intrat, esti bun neintrat.

La noi se depaseste?
La noi nu exista aceasta limitare. Numerus Clausus inseamna ca Germania are atatea locuri dedicate pentru invatamantul medical, ceea ce la noi nu e cazul. Asta, o data. De exemplu, in Suedia, la Karolinska sunt 50 de locuri la medicina, de cand exista aceasta universitate, si-atat. Si exista ceva mai demult decat Timisoara. Deci este vorba despre numarul de studenti care sunt alocati unui anumit cadru didactic. Exista, desigur, si alte diferente intre Karolinska si Timisoara.

Aici si voiam sa ajung. Ati sustinut mereu in presa ca doriti sa schimbati programa de medicina, la Timisoara.
Nu doresc, trebuie.

Bun, atunci, apropo de numarul de studenti, cat mai putini studenti pe cadru didactic inseamna o calitate mai mare a actului educational, nu?
Nu se refera neaparat la marimea clasei. Este vorba in primul rand despre un invatamant medical integrat. Adica, in momentul in care ai inceput sa studiezi modulul de inima, faci totul, de la dezvoltarea embriologica si pana la terapie, in acelasi modul. Deci nu o bucata la anatomie, o bucata la histologie, o bucata la cardiologie, o bucata la medicina preventiva, pentru ca informatia se disipeaza. Si atunci, in loc sa avem un tip de invatamant linear, asa cum il facem in prezent, trebuie sa fie un invatamant modular integrat.

Si in ce stadiu suntem acum?
In stadiul de simulare. Sper sa nu ramanem in stadiul acesta de simulare si dorinta asta este, am spus, implementare 2015, pentru ca la un moment dat trebuie constituit un lot-pilot de studenti si vom avea, in principiu si de facto, doua serii paralele de studenti. Unii care vor functiona pe curricula veche, asa cum este ea acuma. Deci, cea prezenta este veche. Si un lot de studenti care va functiona dupa curricula noua. Cu aceleasi cadre didactice. Aici este problema si din cauza asta nu am inceput din acest an. Da? Deci trebuie sa racordam numarul de cadre didactice la numarul de studenti.

Se apropie Zilele Universitatii de Medicina si Farmacie. Ce inseamna Zilele UMF pentru Timisoara?
In primul rand, foarte putina lume stie despre acest lucru. Pentru ca este prima oara cand se organizeaza, dupa stiinta mea, dupa 1989. Nu stiu daca au mai fost, eu nu-mi aduc aminte. Este prima data cand se organizeaza Zile Universitatii de Medicina si Farmacie „Victor Babes” din Timisoara. In principiu va fi un fel de manifestare stiintifica. Pana acum se intampla in luna mai, cand, tacit se accepta ideea ca Zilele academice reprezentau si Zilele Universitatii de Medicina. Practic, n-au nicio legatura si nicio conotatie.

Ce-i asteapta pe timisoreni, pe medicii din Timisoara?
In primul rand, prin lege, rectorul este obligat sa prezinte un raport asupra starii universitatii. Asa zice Legea 1 (Legea 1/2011, Legea Educatiei Nationale, n. red.) si este parte componenta a fiecarei universitati. in alta ordine de idei avem un program care este aproape finalizat si care va fi, la sfarsitul lunii octombrie, pe site-ul universitatii. Vor avea loc manifestari stiintifice, manifestari culturale, intreceri sportive, posibil un mic targ de Craciun, aici, in curtea universitatii. Evenimentul se va desfasura in 13-14 decembrie.

Ati pomenit de raport. Ati facut un audit al institutiei, sa vedeti ce-ati gasit cand ati preluat functia de rector?
Auditul este un compartiment constant si prezent in viata universitatii. De dupa anul 2000, sigur este. Deci noi facem audit continuu in diferite segmente pentru ca este obligatoriu. si pentru feed-bak, si pentru foarte multe lucruri.

Va intreb, pentru ca la multe institutii din tara, si chiar la Primaria Timisoara, cei care au preluat conducerea au cerut audit pentru a sti ce-au preluat si cu ce merg mai departe.
Sigur ca da, nu-i nicio problema. Eu sunt convins ca si primaria, la fel ca orice institutie, are un copartiment de audit pus la punct mai bine decat la noi. Deci, acesta este un serviciu, legiferat, nu se pune problema ca nu facem. Orice comisie de control, ca vine de la EUA, de la ARACIS, de la Minister (European University Association, Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in invatamantul Superior si, respectiv, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, n. red.), cere un raport de audit. Eu il am chiar pe masa. Uite, aici! (pune mana pe un dosar si-l aranjeaza).

Si, cum stam? Suntem pe plus?
Depinde la ce aspecte va referiti. Pentru ca daca totul ar fi perfect in orice institutie de stat, atunci n-am mai avea nevoie de audit si nu s-ar mai fi dat legea. Deci, auditul are misiunea, in primul rand, de a corecta niste neajunsuri pe care poate nu le observam la un moment dat.

Tot legat de bani, UMF este tot mai prezenta in ceea ce priveste atragerea de fonduri europene. Care este valoarea proiectelor derulate de universitate?
Acesta este un subiect destul de neplacut pentru mine. Atragerea fondurilor europene in aceasta perioada inseamna proiectele de tip POSDRU, cele mai multe, si proiectele de tip HURO. Din pacate, aceste proiecte nu functioneaza asa cum ne-am fi dorit noi, in sensul ca rambursarile vin tarziu si in cuantum semnificativ redus fata de solicitarile noastre. Cand spun tarziu, inteleg dupa un an sau chiar un an si jumatate. In prezent, universitatea a girat toate aceste proiecte cu sume pe care ma si jenez sa vi le spun, pentru ca sunt foarte mari.

Nu va jenati.
(Rade, n.red.) Nu ma jenez, este vorba de peste 10 milioane de euro, pana in prezent, si inca mai e pana se termina. Si, din pacate, pe toate aceste sume noi mergem in pierdere, pentru ca este vorba de cursul leu-euro, daca e sa luam doar acest aspect. Multe dintre ele au adus lucruri foarte bune pentru universitate, cum ar fi dezvoltarea Biroului de Curricula, ca tot am discutat de curricula medicala, facilitarea unor burse pentru doctoranzii nostri pentru ca sa creasca la nivel stiintific. Sunt foarte multe lucruri bune care s-au facut, care sunt justificate de aceste cheltuieli, pe care le si sustinem. Insa nu suntem incantati de modalitatea in care se deruleaza acordarile si, respectiv, rambursarile.

Acesti bani, universitatea i-a pus…
Sunt din fonduri proprii si pe care ii asteptam. Pe unii ii asteptam de un an, de un an si jumatate. Din fericire, inca nu a trebuit sa ne deschidem o linie de credit.

Revin la audit. Care este bugetul pe acest an al Universitatii de Medicina?
Nu stiu sa va dau cifra exacta, dar ganditi-va la o finantare pentru fiecare student bugetat echivalentul a 1.400 de euro.

Aveti peste 6.000 de studenti in total, din care din tara, aproximativ 5.000.
In mare, da, 4.900, pe acolo.

Inseamna 6-7 milioane de euro pe an numai de la stat, pentru acestia.
Bugetat, da, dar trebuie sa luati in considerare ca aici intra procesul de invatamant si toate fondurile pe care le platim: utilitati, gaze, gunoi, apa, incalzirea, tot.

Dar aveti si alte resurse, fonduri proprii…
Fondurile proprii vin: din proiecte europene de cercetare si din prestari servicii, din taxele studentilor, deci ale celor care nu sunt bugetati, fie ca sunt din Romania, fie ca sunt din strainatate, care sunt niste sume, hai sa le zic, considerabile.

Si pana la ce suma ajungeti?
Deci, la studentii care vin din UE, taxa este de 4.000 de euro pe an, este cea mai mica taxa din Romania. La studentii romani, care studiaza pe locurile cu taxa, nu pe locuri bugetate, este echivalentul a ceea ce primim de la minister, aproximativ 1.200 de euro pentru acestia, la lunga durata. La scurta durata, este de 800 de euro, ma refer la trei si patru ani.

In total, Universitatea primeste peste 10-12 milioane de euro pe an.
Asa este. Dar la toti studentii care vin in plus fata de locurile bugetate, normele sunt acoperite de profesori, platiti la plata cu ora. Salariile trebuie platite. Ganditi-va ca numai contributiile lunare pentru salarii sunt de aproximativ 1.2 milioane de lei.

Aveti un caz de plagiat in UMF. Despre ce este vorba?
Da, este un caz in cadrul unui proiect in care universitatea noastra este partener. Este un program initiat, daca bine imi amintesc eu, de un colectiv de la Cluj, pe o tema de prazitologie animala. Noi am fost parteneri si, conform deciziei organismelor in vigoare, de la Bucuresti, am luat act de decizia finala a comisiei si, bineinteles, s-a procedat in consecinta, conform legii, exact asa cum este trecut acolo.

Adica?
Adica avertisment membrilor echipei de proiect de la noi. Este, deci, vorba despre un proiect european in care cineva a copiat. Eu, personal, n-am verificat proiectul, nici nu-i calitatea mea, ca nu sunt in domeniu, insa este decizia unei comisii care asta face. Consecinta este achizitionarea in regim de urgenta a unui soft antiplagiat, care este functional si cu ajutorul caruia sunt verificate toate proiectele, toate tezele de doctorat.

Exit mobile version