Un autoturism si un tir s-au ciocnit, miercuri dupa-amiaza, iar in urma impactului un om a murit, iar un altul a fost grav ranit.
Cele doua autovehicule s-au izbit in localitatea aradeana Savarsin, iar masina a fost proiectata intr-un sant de pe marginea drumului.
La fata locului au ajuns imediat echipaje ale pompierilor, politiei si ambulantei. Salvatorii i-au scos pe raniti din masina si au inceput manevrele de resuscitare asupra unuia dintre acestia.
„In urma accidentului au rezultat doua victime, dintre care una in stare de inconstienta.
In aceste momente au fost incepute manevrele de resuscitare de catre echipajul SMURD. Cea de-a doua victima este stabila, constienta si cooperanta„, au transmis reprezentantii ISU Arad.
UPDATE: Din nefericire, in ciuda eforturilor disperate ale medicilor, victima nu a mai putut fi salvata.
„Din primele cercetari a reiesit ca, un barbat de 65 de ani, cetatean turc, în timp ce conducea un autocamion pe D.N.7, în Săvârșin, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din Toc.
Din nefericire, în urma impactului a rezultat decesul unui bărbat de 50 de ani, din Toc și rănirea unui tânăr de 18 ani, din Toc, ambii pasageri în autoturism.
Testarea cu aparatul alcooltest a conducătorilor auto a indicat că aceștia nu se aflau sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal, întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier„, au transmis repreentantii IPJ Arad.