Grav accident de circulatie, joi dimineata, pe DN58. O masina si o autoutilitara s-au izbit violent la Resita.
In urma impactului, autoturismul s-a facut praf, iar soferita care il conducea a ramas captiva in caroseria zdrobita.
Au intervenit pompierii de la Detasamentul Resita, care au recuperat-o pe femeie si au predat-o medicilor de pe Ambulanta. Si soferul dubitei a fost ranit si transportat la spital pentur ingrijiri si investigatii.
Politistii au inceput cercetarile pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
„In această dimineață, pe DN 58, la ieșire din Reșița spre Caransebeș, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară și din care a rezultat rănirea a două persoane.
Din primele cercetări polițiștii au stabilit că în timp ce o femeie de 47 de ani din Reșița conducea un autoturism din direcția Caransebeș către Reșița, la intrare în municipiu, ar fi intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 38 de ani, din Reșița.
În urma accidentului femeia de 47 de ani a rămas încarcerată în autoturism, fiind extrasă și transportată la spital.
De asemenea, conducătorul auto a fost rănit și în prezent se află la spital unde i se acordă îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultând că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice„, transmit reprezentantii IPJ Caras Severin.