TIMISOARA. Accident de circulatie, vineri la amiaza, in Timisoara. Un tramvai Armonia a izbit un autoturism in zona Dorobantilor, chiar in vecinatatea unei statii.
Intr-un moment de neatentie, vatmanita a franat prea tarziu si n-a mai putut evita impactul. A lovit masina condusa de o soferita de 54 de ani.
O tanara de 29 de ani, aflata pe scaunul din dreapta, a fost ranita. O ambulanta a preluat-o si a transportat-o de urgenta la spital.
„O femeie în vârstă de 52 de ani a condus un tramvai dinspre strada Iosif Vulcan înspre strada Aristide Demetriade iar la intersecția cu strada Simion Bărnuțiu ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o femeie în vârstă de 54 de ani.
În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv o femeie în vârstă de 29 de ani, pasageră în autoturismul condus de femeia în vârstă de 54 de ani.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, transmit reprezentantii IPJ Timis.