Accidentul s-a petrecut in jurul orei 18.00. Autoturismul Honda cu numere rosii era condus de un tanar de 21 de ani care se indrepta spre Timisoara impreuna cu 3 prieteni.
La un moment dat, conducatorul camionului, care mergea spre Lugoj, a virat brusc la stanga ca sa intre intr-o parcare si a ajuns pe contrasens. Tanarul de la volanul masinii mici n-a mai reusit sa franeze.
Autoturismul s-a izbit de colosul care i-a aparut in fata. Ciocnirea a fost foarte puternica. Autoturismul s-a facut armonica, iar soferul a murit pe loc. Cei 3 pasageri au fost raniti grav.
A fost nevoie de interventia unei echipe de descarceare pentru a recupera trupul tanarului din masina transformata intr-un morman de fiare.
Un martor povesteste ca soferul de camion ar fi povestit ca el se incadrase deja pentru a lua virajul si ca tinarul de la volanul masinii avea viteza foarte mare si de aceea nu l-a mai putut evita.
Politistii au inceput cercetarile pentru a vedea cu exactitate cum s-a petrecut totul.
Din cauza accidentului, in ambele sensuri de mers, catre Timisoara si catre Lugoj, s-au format coloane de masini de aproape 4 km. Traficul a fost ingreunat mai bine de o ora in zona Remetea Mare, pana cand camionul si autoturismul implicate in accident au fost trase de pe carosabil in parcarea de langa pasaj.