TIMIS. Doua accidente, aproape trase la indigo, au avut loc noaptea trecuta in colturi opuse ale judetului Timis.
In primul caz, un barbat in varsta de 43 de ani, care conducea o masina pe drumul ce leaga Pietroasa Mare de Victor Vlad Delamarina, a pierdut controul volanului, a iesit de pe sosea si s-a oprit in santul de pe marginea soselei.
La fata locului au ajuns o autospeciala a pompierilor, cu modul de descarcerare, o ambulanta SMURD si 9 subofiteri. Soferul a fost recuperat din caroseria zdrobita si transportat la spital.
Cateva ore mai tarziu, in celalalt capat al judetului, in apropierea localitatii Dudestii Vechi, un alt sofer a pierdut controlul volanului, a parasit carosabilul si s-a rasturnat cu masina.
Si aici a fost nevoie de interventia echipajului de descarcerare pentru scoaterea din autoturism a soferului. Pompierii au intervenit cu o autospeciala cu modul de descarcerare, o ambulanta SMURD si 8 subofiteri. Soferul a ajuns in cele din urma la spital.