TIMISOARA. Forfota mare pe cei 22,1 km de autostrada de pe lotul 4 Lugoj – Deva, segment cunoscut si sub numele de Autostrada Liliecilor.
Tronsonul este facut 76%, iar muncitorii dau zor in punctele fierbinti, insa sansele ca bucata de autostrada sa fie data in folosinta in acest an sunt minime.
Constructorul a luat noi masuri in santier: muncitorii nu vor avea liber in 30 aprilie si in 1 Mai.
„Pentru echipele care se afla pe Lotul 4 al autostrazii #A1 Lugoj- Deva (Soimus – Ilia) zilele de 30 aprilie si 1 mai nu vor fi libere, muncitorii fiind prezenti pe santier. In aceste zile, antreprenorul executa terasamente in zona Mintia, zona versantului soimus si la cariera Branisca. Tot in zona carierei a inceput realizarea stratului de fundație din BSC (balast stabilizat cu ciment). La viitorul Centru de intretinere Soimus a inceput montarea grinzilor metalice pentru spatiul unde va fi atelierul mecanic. In aceste zile va continua si montarea de panouri fonoabsorbante in zona localitatii Ilia„, transmit reprezentantii Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Timisoara.
In urma cu o saptamana, ministrul Transporturilor Lucian Sova si reprezentanti ai CNAIR au facut o vizita fulger in zona pentru a vedea care este situatia in teren.
„Pe lotul 4 al autostrazii Lugoj-Deva (22 km) mobilizarea este foarte buna. Se lucreaza in ritm sustinut cu 700 de muncitori si 300 de utilaje. Stadiul fizic este de 76%. Mai sunt de executat lucrari precum cele de la nodul Soimus, lucrari de infrastructura, suprastructura si rampe pasaj si de finalizare a unor elemente de siguranta a circulatiei„, transmiteau in 17 aprilie reprezentantii CNAIR.
Va reamintim, cei 21,1 kilometri de pe tronsonul 4 al Autostrazii Lugoj-Deva, intre Soimus si Ilia, sunt in lucru inca din 2014.
Cea mai cunoscuta piedica in calea lucrarilor, despre care s-a vorbit ani la randul, au reprezentat-o cei cativa lilieci protejati din grota de la Soimus, care in 2017 au fost mutati in Pestera Romanesti din Timis. Acestora insa li s-au adaugat si alte probleme spinoase, cum ar fi relocarea mai multor stalpi de inalta tensiune apartinand Transelectrica si E-Distributie.