TIMIȘOARA. Anunță că a ajuns la o înțelegere cu proprietarul fostului spital privat President pentru mutarea Maternității Odobescu. Primarul Dominic Fritz spune că se află în fața încheierii unui acord de principiu prin care primăria să închirieze unitatea medicală pentru următorii 3 ani și să transfere acolo maternitatea Spitalului Municipal Timișoara, închisă de mai bine de 2 luni după prăbușirea unui prim tavan.
Capacitatea noului spațiu din clădirea President aflată în cartierul Blascovici este de doar 60 de paturi, față de 160 câte numără Maternitatea Odobescu.
Imobilul are 4 săli de operație dotate cu aparatură medicală și saloane și poate fi folosit imediat după relocare.
Pentru această situatie, primarul Dominic Fritz dă vina pe ‘greaua moștenire’ și cere Guvernului să sustina cu bani Timișoara pentru viitorul mic Spital Municipal, de cel mult 400 de locuri, pe care el îl plănuiește cu Banca Mondială.
„După câteva săptămâni intense de negocieri pentru mai multe potențiale locații, ieri seară am ajuns la un acord de principiu pentru un spațiu unde a funcționat deja o maternitate. Este cea mai bună din opțiunile pe care le-am avut. Așa cum am promis atunci când am închis Odobescu, noul spațiu va oferi condiții mult mai bune decât ce am lăsat în urmă. Și de fapt, exact asta am căutat, un loc bun pentru mame și nou născuți.
Din păcate, nepăsarea zecilor de ani care au condus la situația critică de la Odobescu a fost speculată într-un mod cinic, la fel și disperarea legitimă a mamelor și a personalului medical. Dar tocmai pentru a nu ajunge din nou în situații ca la Odobescu cer Guvernului să sprijine financiar proiectul Timișoarei pentru un nou spital municipal modern, la care lucrăm cu Banca Mondială”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Raportul de evaluare a clădirii President, de pe str. Franyó Zoltán nr. 6, va fi aprobat de Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal. Pe baza acestuia, spitalul va încheia contractul de închiriere pentru 3 ani. Clauzele exacte vor fi stabilite în zilele următoare. În paralel, municipalitatea și Spitalul Municipal pregătesc relocarea, astfel încât activitatea medicală să fie reluată începând cu luna martie, mai transmit reprezentanții Primăriei Timișoara.
***
Va reamintim, după ce la începutul lunii decembrie a anului trecut un tavan s-a prăbușit la Maternitatea Odobescu, iar aceasta a fost închisă si pacientele trimise să nască la Maternitatea Bega ori la privat, luni încă o bucată de plafon a căzut. De astă dată în alt imobil al unitătii sanitare.
Primarul Dominic Fritz si viceprimarul Ruben Lațcău au anuntat că, până la finele lunii ianuarie, vor preciza unde se va muta Maternitatea Odobescu, susținând că au două soluții, una într-o clădire publică si alta într-una privată.
Marti, dupa noul incident, edilul sef a transmis un comunicat in care anunta ajungerea la un acord cu President.
La începutul lunii decembrie 2024, după prăbușirea unui tavan, clădirea veche de peste 120 de ani în care au funcționat secțiile de Obstetrică și Neonatologie ale Maternitățîi Odobescu din cadrul Spitalului Municipal Timișoara a fost declarată improprie pentru funcționare și a fost oprită activitatea medicală.
De atunci, toate cazurile de la spitalul primăriei sunt trimise la Maternitatea nouă Bega a Spitalului Județean.
Doar o mică parte dintre salariați au fost relocați la maternitatea Spitalului Județean ca să ii ajute pe colegii de acolo cu nașterile suplimentare ori alte probleme medicale. De două luni, volumul de muncă de la Maternitatea Bega s-a triplat.
Fosta administrație Robu a întocmit documentațiile pentru o nouă maternitate a Spitalului Municipal Timișoara și a alocat și un teren de peste 8000 mp pe Calea Bogdăneștilor, colț cu Balta Verde. Din 2021, spitalul avea și autorizație de construire, însă proiectul nu a primit finanțare prin PNRR.
Administrația Fritz ar fi putut să îl depună printr-un alt program prin fonduri europene, prin Programul Național de Investiții în Infrastructură Unităților Spitalicești, de unde ar fi putut primi peste 70 de milioane de euro, dar n-a făcut-o.
În urmă cu doar o luna, conducerea Primăriei Timișoara a aprobat un studiu de prefezabilitate pentru un viitor Spital Municipal, de cel mult 400 de paturi, care ar include și secții de obstetrică-ginecologie. Micul nou spital municipal dorit de administratia Fritz ar costa peste 140 de milioane de euro si nu va reusi, asa cum primarul promisese in campania electorala, sa adune laolalta toate sectiile unitatii medicale, care acum functioneaza in 14 locatii din Timisoara si insumeaza peste 1000 de paturi.