Opinia Timisoarei

Medicamentul Ozempic, luat de cei care vor sa slabeasca, distribuit pe piata neagra? Pacientii cu diabet, linistiti de presedintele Societatii Romane de Diabet, medic la Timisoara

TIMISOARA. Din 1 august, unul dintre cele mai populare medicaemte folosite, fara aprobare, de catre cei care vor sa slabeasca, iese de pe piata din Romania.

Este vorba de Ozempic, medicament aprobat si folosit de catre bolnavii care sufera de diabet zaharat tip II, care, in cadrul tratamentului, isi injecteaza substanta o data pe saptamana.

Odata cu retragerea medicamentului din Romania, ar putea fi inflori o ‘piata neagra’ care sa faciliteze aducerea Ozempicului din alte tari ale Uniunii Europene. Insa, medicii spun ca nu se asteapta la un astfel de fenomen, intrucat pretul acestui tratament in UE este mai mare decat a fost in tara noastra.

Ozempicul nu este o medicatie aprobata pentru tratamentul obezitatii. In ceea ce priveste medicatia pentru tratamentul obezitatii, aceasta este in continuare disponibila la noi in tara si poate fi utilizata fara probleme de catre persoanele care au obezitate.

Din punctul meu de vedere, e putin probabil ca Ozempicul sa fie adus din alte tari in Romania, din cauza costurilor. Practic acesta a fost si motivul pentru care Ozempicul nu se mai regaseste la noi in tara. Pretul cu care se vindea este mult mai mic decat in alte state din UE, ceea ce face ca daca va aparea un circuit paralel prin care va fi adus din alte tari, pretul va fi mult mai mare. Pretul era disproportionat fata de alte tari ale Uniunii Europene, unde pretul este mult mai mare decat cel din Romania„, a explicat medicul Bogdan Timar, presedintele Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice.

Pe de alta parte, specialistii anunta ca diabeticii nu trebuie sa isi faca griji cu privire la tratamentul de care au nevoie pentru a-si tine sub control boala. Exista o serie de alte variante de medicamente cu aceleasi substante active, astfel ca nu exista un pericol real pentru bolnavi.

Din pacate, Ozempicul se va retrage de pe piata din Romania. Trebuie mentionat ca retragerea nu tine de motive de siguranta, adica nu au fost probleme medicale in urma administrarii acestui medicament, singurul motiv pentru care este retras este cel financiar. Costul nu mai putea fi acoperit la nivelul in care era solicitat de catre producator. In ceea ce priveste retragerea acestei variante terapeutice care a fost de succes pentru tratamentul diabetului zaharat tip II exista in continuare alternative. Alternativele sunt fie tablete care contin aceeasi substanta activa, fie alte tratamente injectabile care pot sa fie injectate, spre exemplificare, atat saptamanal, cum se intampla si in cazul Ozempicului, cat si zilnic.

In ceea ce priveste ce ar trebui sa faca pacientii cu diabet zaharat tip II, care erau in tratament cu Ozempic, acestia trebuie sa se adreseze medicului diabetolog, pentru a conveni impreuna calea de urmat in continuare, si anume inlocuitorul acestui tratament. Exista variante de a inlocui Ozempicul atat cu aceeasi substanta terapeutica, cat si cu alte variante din aceeasi clasa, care au o actiune similara prin prisma reducerii valorilor glicemiei„, a spun medicul Bogdan Timar.

La momentul acesta, nu este cunoscuta o cifra exacta a pacientilor cu diabet care utilizau Ozempic pentru reglarea nivelului de insulina din sange insa, potrivit specialistilor, aproximativ 8-10 % dintre bolnavi beneficiaza de tratamente care fac parte din aceeasi clasa terapeutica cu Ozempicul.

Exit mobile version