TIMISOARA. Zeci de medici, asistente si soferi angajati ai Serviciului Judetean de Ambulanta Timis au iesit sa protesteze in curtea statiei de salvare.
Oamenii sunt nemultumiti de noile modificari privind salariile, de faptul ca nu se deblocheaza posturi, iar masinile de ambulanta pe care lucreaza sunt vechi si le pun viata in pericol, lor si pacientilor. Aproape 100 de salvari din Timis ar trebui duse la casat.
Asemenea actiuni de protest au loc in toata tara, iar angajatii sunt decisi sa declanseze chiar si greva generala daca nu le vor fi rezolvate revendicarile.
La ora 11.00, cand a inceput protestul de la Timisoara, in statia de salvare de langa Spitalul Judetean Timisoara erau doar 3 ambulante, intre care una defecta. Restul se aflau in misiune, la pacienti din intreg judetul.
„In 5 octombrie ne anuntam un protest la nivel national. Vom merge sa cerem rezolvarea sau modificarea legii 153 privind salarizarea unitara care va intra la 1 ianuarie in aplicare, vom cere urgentarea contractului de achizitii de ambulante, deoarece pe timp ce trece masinile sunt tot mai vechi, problema este tot mai mare, si lipsa de personal. Au fost taiate aproximativ 3000 de posturi pana in 2010 cand am fost la Casa de Asigurari, si nici pana in ziua de azi nu s-au deblocat. Cam astea ar fi problemele„, a declarat Victor Tepes, liderul de sindicat Serviciul de Ambulanta Timis.
Angajatii de la Ambulanta anunta ca in 5 octombrie vor picheta sediile Ministerului Sanatatii si al Ministerului Muncii.