TIMISOARA. Peste 100 de cadre medicale din Timisoara, dar si din alte orase din tara, invata zilele acestea sa opereze asa cum o fac medicii de peste hotare, de la un profesor venit din Bucuresti.
Prof. dr. Petre Bratila, de la Spitalul Euroclinic din capitala, le-a povestit timp de o ora si jumatate, in sala de curs a Maternitatii Odobescu, cum se opereaza pe cale vaginala si care sunt cele mai bune tehnici si metode. Dupa ce le-a explicat fiecare metoda in parte, le-a aratat pe 6 paciente cum se opereaza.
Medicii de la Timisoara operau si ei cu astfel de tehnici, insa numai 10% din interventiile efectuate in clinica in fiecare luna. Potrivit directorului maternitatii, dr. Mihai Bacila, doar 5 medici faceau astfel de interventii pana acum in spital, iar dupa cursul de astazi aproape 30 vor stii sa efectueze asemenea operatii.
„Cursul acesta promoveaza tehnicile minim invazive in chirurgia ginecologica. Pentru paciente, recuperarea este mult mai rapida, le putem externa in cateva zile, iar pentru noi costurile adminstrative sunt mult mai reduse. Si durata interventiei este mai mica, de doar 30 de minute, in timp ce o operatie pe cale abdominala dureaza cam o ora. Important mai este si aspectul estetic pentru paciente, nu vor mai avea cicatrici pe abdomen, dar cred ca recuperarea rapida este cea mai importanta”, a declarat Mihai Bacila pentru www.opiniatimisoarei.ro.
Prin aceste operatii, pacientele pot scapa de nodulii fibromatosi sau pot ramane chiar si fara o parte din uter, in cazul in care au nevoie de astfel de interventii. Pentru a invata sa opereze pe cale vaginala, la Timisoara au venit chiar si medici din Resita si din Arad. Cursurile au fost efectuate printr-un parteneriat cu Spitalul Athena. Maine, aceleasi interventii vor avea loc si pe alte paciente de la spitalul privat de pe Calea Aradului.